Reparaţie morală. Surorile Coposu, cetăţeni de onoare ai satului natal, Bobota

Reparaţie morală. Surorile Coposu, cetăţeni de onoare ai satului natal, Bobota

Flavia şi Rodica Coposu, ambasadori ai satului Bobota FOTO Adevărul

La iniţiativa a doi consilieri locali şi a istoricului sălăjean Marin Pop, Rodica şi Flavia Coposu, cele două surori în viaţă ale Seniorului, au fost desemnate cetăţeni de onoare ai satului natal, Bobota.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născute în Casa parohială din Bobota, Flavia şi Rodica Coposu au fost nevoite să părăsească satul natal în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Au revenit în Bobota abia în 1990, când, alături de fratele lor, Corneliu Coposu, au devenit ambasadori ai satului sălăjean.

Propagandă neocomunistă şi securistă

Gestul autorităţilor locale din localitatea sălăjeană Bobota se vrea a fi un prim pas spre normalitate în satul natal al lui Corneliu Coposu, acolo unde "şi acum se mai văd urmele dureroase ale celor 50 de ani de comunism, când s-a încercat spălarea creierelor şi inducerea ideii că familia Coposu i-a exploatat pe ţăranii din Bobota", susţine istoricul Marin Pop, consilier ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Mai mult, spune acesta, în anii `90, fosta Securitate a lansat pe piaţă minciunile potrivit cărora familia ar avea moşii în Bobota şi le va lua înapoi de la ţărani.

Realitatea era tocmai pe dos, întrucât membrii familiri Coposu, începând cu protopopul Gavril Vaida, străbunicul lui Corneliu Coposu, au fost adevaraţii ctitori ai satului Bobota. Protopopul Vaida a fost preot in Bobota timp de 45 de ani, iar Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu a slujit în sat 31 de ani, până în 1940, când a fost nevoit să se refugieze în urma Dictatului de la Viena, pierzându-şi agoniseala de o viaţă.
"La vremea respectivă, elita satelor era reprezentată din preoţi şi învăţători. Cuvântul lor era cerut, ascultat şi respectat", precizează Marin Pop.

În ceea ce priveşte averile, istoricul sălăjean spune că Gavril Vaida a agonisit pentru biserică aproape 500 ha de padure, cheltuindu-şi averea prin procese. Familia Coposu a avut în proprietate doar cateva ha de pământ arabil şi 11 ha pădure, pe care surorile Coposu le-au donat, în 2012, comunităţii greco-catolice din Bobota, după mari eforturi în a le recupera.

"Având în vedere contribuţia deosebită a distinselor fiice ale satului Bobota, Flavia şi Rodica Coposu, în promovarea satului natal, a istoriei, tradiţiilor şi obiceiurilor, a moralei creştine şi adevărului istoric, precum şi donarea întregii lor averi comunităţii greco-catolice din Bobota, credem că merită cu prisosinţă titlul onorific de Cetăţean de onoare al comunei Bobota", se arată în motivaţia propunerii iniţiatorilor acestui proiect.

Necazul despărţirii de familie

Flavia Coposu este al patrulea născut al familiei Coposu, născută în 6 decembrie 1924. Asemeni fraţilor ei, a urmat cursurile şcolii primare din Bobota, pentru ca la vârsta de 11 ani să plece la studiu în Beiuş. Ziua plecării a fost considerată una fatidică, iar despărţirea de familie a copilei i-a provocat multă tristeţe. Într-un interviu acordat lui Marin Pop, Flavia Coposu rememora cu nostalgie acel moment:

“Despărţirea de tot ce îmi era drag se făcea încet, încet şi, nu de puţine ori, am simţit înstrăinarea care-mi cuprindea gândurile şi grijile, odată privite prin perdeaua de lacrimi. Mă gândeam cu tristeţe că nu voi mai fi prezentă la culesul prunelor, al viei, al gutuilor, nu o voi mai asista pe nana Ana la magiunul de prune, nu ştiam cine va avea grijă de pisicile mele... şi pretexte de tristeţe se iveau din orice”.

Rodica Coposu, la vârsta de 8 ani, în Bobota, înainte de plecarea în refugiu. FOTO Arhivă Marin Pop

Era clasa a V-a când familia ei s-a refugiat la Coşlariu, iar la un an după, tatăl, protopopul Valentin Coposu, s-a stins în urma unui atac de cord. După terminare liceului, a urmat Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, la absolvirea căreia, din cauza „recomandărilor“ primite, nu a găsit niciun loc de muncă. S-a angajat, în cele din urmă, în martie 1948, ca zilieră la Statistică, la recensământul agricol care a început atunci.
Un an mai târziu s-a angajat la şantierul unei fabrici de construcţii la Canalul Dunăre-Marea Neagră, apoi un atelier din Bucureşti şi într-o fabrică de maşini unelte, de unde s-a şi pensionat.

Rodica, "stâlpul siguranţei"

Mezina familiei, Rodica Coposu, a văzut lumina zilei în 26 septembrie 1932. A început şcoala primară în sat, însă după doar un an, în contextul Dictatului de la Viena, s-a refugiat cu familia la Coşlariu. “Din casa copilăriei, îi spune sora sa, Flavia, istoricului Marin Pop, şi-a salvat numai rucsăcelul de excursie şi păpuşa”.

Primul an de liceu l-a făcut la Alba Iulia, iar în următorii a studiat la Şcoala Centrală din Bucureşti. A intrat în baza mediei zece cu care a absolvit liceul, la Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică şi Energetică şi a lucrat ca tehnician la Institutul de Studii şi Proiectări.

„Pentru familie, ea a devenit stâlpul siguranţei. Şi-a dedicat întreaga capacitate materială şi spirituală pentru folosul familiei şi al tuturor celor care i-au cerut sprijinul. Generozitatea a moştenit-o de la mama, toleranţa şi dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata şi de la Doina şi se poate spune că a cules de la fiecare dintre noi calităţile pe care nu le-a păstrat pentru ea, ci le-a dăruit celor ce aveau nevoie”, o caracteriza Flavia.

Vă mai recomandăm:

Adevărul ascuns 71 de ani despre lovitura de stat din 23 August 1944. De ce a oprit Iuliu Maniu de la publicare un interviu istoric acordat de Corneliu Coposu

Calvarul familiei Coposu în timpul regimului comunist: „Vindeam lucruri din casă ca să avem bani de pâine“

Corneliu Coposu, acum 80 de ani, despre prestaţia slabă a României la Jocurile Olimpice: „Am făcut pe clovnii olimpiadei“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările