Permise false eliberate în Ungaria, vândute de un tânăr în România

Permise false eliberate în Ungaria, vândute de un tânăr în România

Au fost confiscate de la domiciliul tânărului, printre altele, 2.500 kg cuie şi 7 suluri de folie pentru acoperiş

Un tânăr din localitatea Pericei este cercetat de poliţişti pentru complicitate la fals, uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere, după ce a fost prins nu numai că a condus având un permis de conducere fals, ci că a şi vândut unor alţi tineri acte similare.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, tânărul a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce sâmbătă, 3 martie, poliţiştii din Şimleu Silvaniei l-au oprit în trafic pe B. Marton, 32 ani, din Pericei, care conducea autoturismul proprietate personal. La solicitarea poliţiştilor, şoferul le-a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile ungare. Oamenii legii au verificat actul în bazele de date şi au constatat că acesta este fals, în sensul în care fusese eliberat de ţara vecină pe numele unei alte persoane. Întrebat despre modul în care a ajuns în posesia actului, conducătorul auto a declarat că l-a cumpărat de la consăteanul său J. Attila, 36 ani, în schimbul sumei de 280.000 de forinţi.

Două zile mai târziu, poliţiştii l-au depistat în trafic pe Attila conducând un autoturism, tot cu un permis de conducere eliberat de autorităţile ungare, care s-a dovedit a fi fals. Extinzând cercetările, oamenii legii au constatat că acesta a mai vândut un permis fals unui alt consătean, de 23 de ani, contra sumei de 1.150 de Euro. 

Cei trei tineri din Pericei nu au obţinut niciodată un permis în România, iar acum sunt cercetaţi pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere, iar J.A. va mai răspunde penal pentru complicitate la fals şi uz de fals.

Făcea "comerţ" cu permise, dar şi cu materiale de construcţii din Ungaria

Îndeletnicirile ilicite ale lui J. Attila nu se limitează doar la procurarea de permise de conducere false, ci acesta a comercializat, fără drept, materiale de construcţii, pe care le procura tot din Ungaria. Astfel, oamenii legii au aflat că vânduse la diverse persoane lambriuri din lemn de brad, cuie şi folie pentru acoperiş.  Au fost recuperate de la cumpărători şi ridicate, în vederea confiscării, 952 bucăţi de lambriu, în lungime de 4 metri fiecare (cu grosimi între 13 şi 16 milimetri), 2.500 kg cuie şi 7 suluri de folie pentru acoperiş.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii i-au aplicat lui J.A. o amendă contravenţională de 3.000 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările