Patru spitale din Sălaj au fost predate primăriilor, în prezenţa ministrului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a fost prezent azi la Zalău cu prilejul transferului managementului unui număr de patru spitale către administraţiile publice locale. Cseke s-a întâlnit pentru început cu autorităţile locale, apoi cu conducerile spitalelor şi a asitat la ceremonia de semnare a protocoalelor de primire-predare a spitalelor.

Primele patru spitale din Sălaj au fost trecute azi în subordinea consiilor locale, în prezenţa ministrului Sănătăţii Publice, Cseke Attila. Este vorba despre Spitalul de Boli Cronice Crasna, Spitalul Orăşenesc Jibou, Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei şi Spitalul Orăşenesc Cehu Silvaniei.

Protocoalele de primire-predare a managementului unităţilor medicale cu paturi au fost semnate de primarii din cele trei oraşe şi din comuna Crasna şi de către Ligia Marincaş, în calitate de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.


Până la finele lunii, acelaşi demers va fi făcut pentru preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău de către Consiliul Judeţean Sălaj, şi pentru Centrul de Cercetare Medicală şi Asistenţă Şimleu Silvaniei către Primăria Şimleu. Şi asta pentru că managerii celor două unităţi nu au depus toate documentele necesare transferului.


Un proces necesar

Ministrul Sănătăţii  a declarat la finalul ceremoniei că descentralizare este un proces necesar, de lungă durată, ale cărei beneficii se vor face resimţite în scurt timp: „Descentralizare nu este altceva decât dreptul de a decide la nivel local asupra problemelor comunităţii. Nu e normal ca 435 de spitale să fie coordonate de către ministrul Sănătăţii. A fost o practică neeficientă, incoerentă şi nesustenabilă pe termen lung. Nu vreau nici să creez iluzia că de mâine vor fi servicii net superioare în spitale”, a spus Cseke.


Ministrul a enumerat paşii urmaţi în pregătirea descentralizării serviciilor medicale spitaliceşti, printre care reducerea numărului de directori, reducerea numărului de paturi, egalizarea deconturilor pentru serviciile medicale, acoperirea datoriilor spitalelor.


Medici şi directori încadraţi de administraţia publică locală

Ca urmare a transferului managementului spitalelor către administraţiile locale, primarii vor avea un cuvând de spus în încadrarea directorilor şi a personalului medical. Pentru o bună eficienţă, Cseke a  recomandat consiliilor locale să-şi definescă o directivă şi să acopere domeniile de specialitate pentru care există o cerere reală din partea populaţiei deservite.

De asemenea, ministrul le-a amintit posibilitatea de a încheia contracte directe cu medicii de specialitate pentru a acoperi domeniile în care există deficit de personal.


„Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

„Preluarea managementului este benefică, având în vedere că şi până acum a fost o bună colaborare între administraţie şi spital şi, ca rezultat, faptul că unitatea nu are datorii. O povară poate fi pentru cei care nu se implică şi nu găsesc soluţii pentru a asigura toate condiţiile asigurării unor servicii medicale de calitate”, a declarat Pop Emeric, primarul comunei Crasna.

Spitalul de Boli Cronice din Crasna are o capacitate de  50 de paturi şi opt medici (doi de specialitate şi şase rezidenţi). Primarul are deja planuri de extindere. „Vrem să înfiinţăm alte secţii şi ne vom folosi de această modalitate, invocată de ministru, de a încheia contracte de servicii cu medici specialişti”, a adăugat Pop.

În schimb, primarul Şimleului spune că este nemulţumit de faptul că Ministerul Sănătăţii nu va acoperi integral datoriile spitalului. „O luăm aşa cum este. Sperăm că preluarea managementului Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei va fi un un lucru pozitiv şi am încredere în actuala conducere.

Nu cred că vom avea probleme de finanţare, singura nemulţumire este că ministerul plăteşte doar datoriile scadente înainte de 31 martie 2010”, a declarat Septimiu Ţurcaş.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite