Invitaţie în ţinutul plantelor carnivore. Vezi imagini dintr-o zonă tabu a Sălajului

Cei ce ajung zilele acestea în Rezervaţia naturală Mlaştina Iaz au ocazia să vadă înflorită una dintre puţinele plante carnivore ce trăiesc în ţara noastră: Drosera rotundifolia, cunoscută popular ca Roua – cerului.

Ascunsă de privire curioase ale eventualilor privitori neavizaţi, Roua-cerului stă pitită în turbăria din centrul Mlaştinii Iaz, o zonă de o frumuseţe şi o sălbăticie aparte, declarată în 2000 arie naturală protejată de interes naţional. E-adevărat că, pentru a admira frumuseţea plantei “specializată” în mâncatul insectelor mici este nevoie de aptitudini ce fac apel la echilibristică şi, dacă e cazul, şi la înot, însă managerul public al comunei, Alexandru Bodea, ne asigură că situaţia nu va mai fi aşa pentru mult timp. Primăria Plopiş, ce administrează în prezent aria, a câştigat anul trecut un proiect în valoare de aproximativ 150.000 de euro prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu. Banii vor fi folosiţi, într-o primă etapă, pentru realizarea unui plan de management şi pentru promovarea turistică a zonei, însă pentru partea a doua a proiectului autorităţile locale vor să amenajeze zona pentru a o face mai accesibilă turiştilor. “Ne gândim la nişte alei din lemn, susţinute de stâlpi de stejar, pe care să se poată plimba, peste mlaştină, turiştii”, explică Bodea, care este, în acelaşi timp, şi managerul proiectului în cauză.

Apa – minune

Interesanta plantă, nu mai mare de câţiva centimetri, nu este singurul punct de atracţie al zonei. Mlaştina în sine reprezintă un obiectiv turistic, care atrage atât prin frumuseţea sa sălbatică, dar şi prin legendele pe care le-a născut. “Se spune că, la un moment dat, o păstoriţă s-a înecat aici împreună cu oile ei. Au venit toţi oamenii din sat să o caute, intrând în apă cu picioarele goale. Nu au găsit-o, dar, în schimb, cei care aveau dureri reumatice au constatat imediat că se simt mult mai bine. Aşa au descoperit localnicii că apa din mlaştină are proprietăţi curative”, povesteşte Alexandru Bodea. Asta se întâmpla la începutul secolului trecut, iar pentru a valorifica aceste proprietăţi curative, benefice în special în cazul bolilor reumatice, sătenii au amenajat acolo nişte băi. “Au făcut nişte gropi, împrejmuite cu nuiele, în care se aduna apa. Separat, încingeau în foc bolovani din vale, pe care îi puneau în gropi, pentru a încălzi apa”, povesteşte, din auzite, managerul.

Lucrurile au evoluat în timp iar locul fostelor gropi încălzite cu bolovani încinşi a fost luat, în perioada comunistă, de băi de tratament în toată regula, aflate în administrarea CAP-ului. Băile au fost construite chiar pe marginea mlaştinii, pentru a fi mai uşor accesul la apa – minune.Localnicii spun că în vremurile  bune acolo veneau, din toată zona, chiar şi zeci de persoane pe zi, ele având la dispoziţie şi spaţii de cazare. La fel cum s-a întâmplat şi cu multe alte astfel de facilităţi, democraţia postdecembristă şi libertatea prost înţeleasă ce a venit “la pachet” cu ea a dus la abandonarea vechilor băi. Astăzi, clădirile pline altădată de oameni sunt pe jumătate dărâmate şi nimic nu sugerează că în urmă cu numai şapte ani acolo se putea face tratament balnear.

Zonă tabu

Mlaştina a scăpat până acum nealterată de intervenţia omului şi pentru că în zonă circulă şi o altă legendă, conform căreia ea ar fi protejată de forţe supranaturale. Alexandru Bodea ne spune că bunica sa i-a povestit cum, la un moment dat, fiind o secetă foarte mare, sătenii au încercat să blocheze un pârâu care alimenta mlaştina. „Imediat a început să clocotească cerul, iar oamenii s-au speriat şi au renunţat”, redă povestea interlocutorul nostru, precizând că multă vreme locul a fost considerată o zonă „tabu”, pe care oamenii s-au simţit obligaţi să o respecte stând departe de ea.
Că are ceva cu totul aparte recunoaşte şi managerul. „Există o zonă în mijlocul mlaştinii unde apa nu îngheaţă niciodată, indierent cât de mare ar fi gerul. Nimeni nu îşi explică de ce”.

Muzeu etnografic şi cascadă, la doi paşi

Cei ce ajung în zonă pot vizita şi muzeul etnografic amenajat într-o casă bătrânească de Ligia Bodea, fiica managerului public. Deşi are doar 18 ani, Ligia are în urmă opt ani de când tot adună de prin podurile caselor vechi şi de la bătrânii satelor din jur obiecte casnice vechi, autentice,  piese de mobilier dar şi zeci de costume populare ţesute în război. Casa în care a amenajat muzeul a fost a bunicii ei. Acum o îngrijeşte cu multă pasiune şi ambiţie, colecţia ei de obiecte specifice satului sălăjean crescând de la an la an. Pe cheltuiala părinţilor ei, bineînţeles.

Tot la Iaz, turiştii pot admira cascada de pe râul Iaz, locul fiind frecventat, în fiecare weekend cu vreme bună, de zeci de amatori de picknic.