FOTO Cum a fost prima zi de şcoală în pandemie. Măşti, dezinfectanţi şi baloane pentru clasa pregătitoare

FOTO Cum a fost prima zi de şcoală în pandemie. Măşti, dezinfectanţi şi baloane pentru clasa pregătitoare

Elevii din clasa pregătitoare avut parte de un moment festiv FOTO Andreea Vilcovschi

Clopoţelul a anunţat începerea unui nou an şcolar pentru peste 35.000 de preşcolari şi şcolari din judeţul Sălaj. De festivităţi s-au bucurat, însă, doar cei mai mici dintre elevi.

Anul şcolar 2020-2021 are un debut atipic. Elevii sunt obligaţi să poarte mască, atât la cursuri, cât şi în pauze, trebuie să păstreze distanţa fizică, să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în curtea şcolii şi să urmeze trasee de intrare şi ieşire. De asemenea, orele vor începe etapizat, iar elevii se vor bucura pe rând de pauze, pentru a nu aglomera curţile.

Tradiţionalele festivităţi în curtea şcolii au fost date uitării, excepţie făcând clasele pregătitoare, pentru care unităţile de învăţământ au organizat, totuşi, mici moment festive. A fost şi cazul Ş colii Gimnaziale “Simion Bărnuţiu” din Zalău, unde cei mai mici dintre şcolari au fost aşteptaţi în careu de doamnele învăţătoare şi de baloane colorate.

Părinţilor le-a fost interzis accesul în curte, aşa că s-au văzut nevoiţi să tragă cu ochiul prin gard. Micuţii au fost întâmpinaţi la poartă de directorul şcolii, Daniel Ardelean, de o asistentă medicală şi de câteva cadre didactice, care i-au ajutat să se dezinfecteze pe mâini, le-au oferit măşti de protecţie şi i-au condus în zona alocată fiecărei clase în parte: buburuze, fluturaşi şi albinuţe.

Plini de emoţie şi cu teama de necunoscut, elevii din pregătitoare s-au aşezat cuminţi în careu, încercând să păstreze distanţa de colegi. După ce şi-au pus câte o dorinţă, au lansat spre cer baloane multicolore, apoi au fost conduşi de învăţătoarele lor în sălile de clasă.

“Am considerat că acest moment unic în viaţa fiecărui copil trebuie marcat. Respectând distanţa socială, fiecare copil s-a bucurat de această zi minunată în care au păşit pentru prima dată în şcoală”, a declarat directorul de la “Simion Bărnuţiu”.

În acest an şcolar, la unitatea de învăţământ vor studia 960 de elevi, cel mai mare număr din ultimii ani. În aceste condiţii, conducerea şcolii a fost nevoită să organizeze cursuri şi după-masa, primii “sacrificaţi” fiind cei din clasa a V-a: “Ulterior, vor fucţiona după-amiaza şi alte clase. Vom merge pe această variantă până când vom reuşi să amenajăm în curte două săli de clasă în containere modulare. E o provocare pentru noi, dar cred cu tărie că mai mult decât orice este nevoie de educaţie”.

Vă mai recomandăm:

Decalogul de pandemie pentru părinţii de elevi. „Profesorul nu este medic, nici poliţist, nici paznic“

SĂLAJ. Elevii din peste 300 de şcoli şi grădiniţe se întorc la cursuri. Lista completă a unităţilor din scenariul galben

Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi

Imagini din aceeasi galerie
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • La intrare, copiii și-au dezinfectat mâinile și au primit măști FOTO Andreea Vilcovschi
  • Primul pas în curtea școlii FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • Părinții nu au avut voie în curtea școlii FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
  • Festivitate de pandemie la clasa pregătitoare FOTO Andreea Vilcovschi
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările