Elena Udrea creează o sută de locuri de muncă în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, actual preşedinte PMP, Elena Udrea, spune că investiţia pe care o face, alături de partenera sa de afaceri, Lia Stanca, la Băile Boghiş din Sălaj, ar urma să creeze 100 de locuri de muncă.

„Vorbesc numai de angajaţii direcţi, care vor avea un loc de muncă din 11 iulie, când redeschidem staţiunea. Dar mă aştept ca în zonă să se dezvolte foarte mult şi infrastructura turistică, să apară pensiuni, care să genereze noi locuri de muncă”, a declarat, ea, la Zalău.

Investiţia făcută, deocamdată, la Boghiş, se ridică la câteva sute de mii de euro – spune Elena Udrea. „Valoarea exactă a investiţiei o vom afla la finalul lucrărilor. Oricum, este de ordinul sutelor de mii de euro. Am pornit de la un proiect mic şi am ajuns la unul foarte mare, atât ca şi bani, cât şi ca şi timp. Iniţial am zis că deschidem la 1 mai, apoi în 15 mai şi, tot aşa, am ajuns să sperăm că vom deschide în 11 iulie. Cel puţin aşa promite constructorul”, a declarat ea.

 Elena Udrea deţine jumătate din staţiunea sălăjeană, partenera de afaceri a ei fiind  Lia Stanca, fosta soţie a „generalului lui Băsescu”, Viorel Stanca. Parteneriatul între cele două a fost realizat la sfârşitul anului trecut, după ce Udrea trecuse de mai multe ori, mai întâi ca turist, pe la Boghiş. „Mulţi mi-au spus să nu mai zic asta. Dar mă mai doare şi pentru mine câte un genunchi, câte un umăr. Eu însămi mai merg acolo la tratament şi beneficiez de proprietăţile curative ale apei termale”, a spus, la o vizită în Sălaj, Udrea.

Citeşte şi Cum a ajuns Elena Udrea să fie „patroană” în Sălaj

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite