Cum să creştem un copil responsabil şi echilibrat. Cinci convingeri pe care părintele trebuie să le transmită

Copiii au nevoie de sprijinul şi iubirea părinţilor pentru a se dezvolta armonios

Relaţia pe care un părinte o are cu copilul său este foarte importantă şi este strâns legată de felul în care cei doi reuşesc să comunice. Modul în care mama sau tatăl se raportează la copil influenţează atitudinea pe care acesta din urmă o dezvoltă în relaţie cu el însuşi şi în relaţie cu lumea.

Psihologii susţin că pentru a se dezvolta armonios, orice copil are nevoie de sprijinul părinţilor săi, de înţelegerea şi iubirea lor, dar şi de ghidare şi de stabilirea unor limite. Întrucât discursul interior al copilului, felul în care el se percepe pe sine este adesea o interiorizare a ceea ce persoanele de referinţă, în special părinţii, îi transmit în mod direct sau indirect, mama şi tata trebuie să insufle odraslei atât verbal, cât şi prin propriul comportament, atitudini şi convingeri sănătoase, consideră psihologul Mihaela Pintea-Chereji. Potrivit spuselor sale, acestea îl vor ajuta să se adapteze cu succes diverselor cerinţe ale vieţii, păstrându-şi echilibrul interior şi dezvoltând relaţii funcţionale.

Specialistul recomandă părinţilor ca în relaţia cu copiii lor să abordeze teme care să dezvolte o relaţie sănătoasă între ei şi să ofere un sentiment sporit de încredere reciprocă.

1. Te iubesc orice ar fi. "Iubirea transmisă prin comportament şi prin cuvinte îi dă copilului avântul de care are nevoie pentru a explora lumea. Copilul ştie că părinţii reprezintă o bază sigură de la care pleacă în a cunoaşte lumea şi la care se poate întoarce oricând are nevoie, primind sprijin şi înţelegere", precizează psihologul.

În opinia sa, o atitudine de tipul „eşti copilul meu şi îmi doresc să înveţi şi să te descurci cât mai bine, însă te iubesc indiferent de notele tale” reprezintă un factor protector în faţa anxietăţii faţă de şcoală şi de evaluări şi îi transmite copilului o atitudine echilibrată. În acest fel, el înţelege că iubirea părinţilor nu e condiţionată, nu e asociată cu obţinerea de către el a anumitor lucruri, iar acest aspect îi asigură confortul emoţional de care are nevoie.

2. Suntem cu toţii imperfecţi. "Ideea imperfecţiunii umane reprezintă un alt element de surprins în cadrul relaţiei părinte-copil. Avem cu toţii puncte tari şi lucruri de îmbunătăţit, prin urmare, este util ca părintele să îi transmită copilului că e în ordine să nu reuşească să facă anumite lucruri perfect, că uneori greşim şi că nu e catastrofal acest lucru. În lipsa unei asemenea convingeri, se întâmplă din păcate adesea ca, ajunşi pe băncile şcolii şi conştientizând prin comparaţie cu ceilalţi că unele abilităţi le sunt mai puţin dezvoltate, micii şcolari să ajungă să se blocheze, să aibă reacţii emoţionale negative intense care le împiedică adaptarea şi le periclitează echilibrul interior", explică Mihaela Pintea-Chereji.

3. Emoţiile sunt normale, însă există comportamente inacceptabile. Cu toţii trăim emoţii şi este important pentru dezvoltarea socială şi emoţională armonioasă a copilului ca părintele să valideze emoţiile acestuia, adică să recunoască emoţia pe care copilul o simte, să comunice acest lucru copilului, precum şi faptul că înţelege ceea ce simte şi e alături de el.

Tot prin intermediul părintelui, punctează sursa citată, este esenţial să fie însuşită de copil ideea că unele comportamente sunt însă inacceptabile: "Părintele trebuie să monitorizeze comportamentul copilului şi să îi ofere modele pozitive. În acest sens, el poate purta discuţii cu copilul pornind de la întâmplările trăite de diverse personaje din cărţile sau desenele animate cu care copilul intră în contact".

4. Există anumite reguli de respectat în cadrul familiei şi în alte contexte. În lipsa unor limite impuse, copilul va înţelege că orice este permis, iar o asemenea atitudine va fi cu siguranţă contraproductivă în momentul integrării în colectivitate.

5. Uneori nu se întâmplă lucrurile cum vrem noi. Chiar dacă ne dorim foarte mult, uneori lucrurile nu se aliniază conform aşteptărilor noastre. Deşi este caracteristic copilului să ceară imperativ anumite lucruri, părintele îl poate conştientiza treptat asupra limitărilor anumitor situaţii şi posibilităţi astfel încât copilul să dezvolte un nivel ridicat de toleranţă la frustrare şi implicit emoţii şi comportamente adaptative.

Psihologul recomandă ca toate aceste convingeri sau atitudini să fie dublate de comportamentul părintelui: "Un anumit discurs, urmat de un comportament contrar discursului, va determina copierea comportamentului, şi nu materializarea discursului. Altfel spus, dacă părintele îi va spune copilului că este normal să greşeşti, iar apoi va reacţiona agresiv la o notă mică sau îi va întoarce spatele şi nu va mai discuta cu el, copilul va interioriza ideea că e catastrofal să greşeşti. Copiii învaţă diverse lucruri în primul rând prin modelul pe care îl oferim, iar discuţiile trebuie să fie concordante cu comportamentul nostru".

Vă mai recomandăm:

Cât de dăunător este cuvântul „Trebuie“? Psiholog: „Cerinţele absolutiste exercită presiune asupra noastră“

Top 5 ponturi să-ţi recâştigi încrederea în tine. Cine sunt oamenii cu care nu trebuie să ne comparăm niciodată

Creşă versus grădiniţă. Plusurile şi minusurile decisive pentru părinţii nehotărâţi în privinţa viitorului copilului

Dragostea pentru câini, cea mai bună terapie pentru copii. O profesoară foloseşte drept „tratament“ un prieten cu blană

Cum îi ajută baletul pe copii să se dezvolte armonios: „Astfel învaţă că pentru a obţine ceva trebuie să depui efort“

De ce apare, de fapt, bâlbâiala la copii şi cum poate fi tratată - sfaturile medicilor