VIDEO Activiştii de mediu, huiduiţi de localnicii din Băceşti: „Noi suntem de acord cu explorarea gazelor de şist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La întâlnire au participat aproximativ 100 de persoane FOTO: Ionuţ Balaban
La întâlnire au participat aproximativ 100 de persoane FOTO: Ionuţ Balaban

Campania de informare organizată, astăzi, de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) pe tema gazelor de şist cu locuitorii comunei vasluiene Băceşti, a iscat intigi şi controverse între activiştii de mediu, pe de o parte, şi oamenii simpli veniţi la dezbatere. Concluzia întâlnirii a fost una simplă: cei din Băceşti, în frunte cu primarul lor, Horaţiu Cărăuşu, îi aşteaptă pe cei de la Chevron cu braţele deschise.

Organizată cu cinci zile întârziere şi într-o altă locaţie decât cea propusă iniţial, campania de informare organizată de ANRM a fost un fiasco pentru activiştii de mediu, în marea lor majoritate protestatari prezenţi în permanenţă la mitingurile din comuna Pungeşti.

La dezbatere au fost prezenţi Gheorghe Duţu, preşedintele ANRM, Claudia Răileanu, director general al ANRM, Ninel Păianjen, consilier juridic şi profesorul universitar de geologie Corneliu Dinu, acesta din urmă fiind cel care le-a explicat celor prezenţi care sunt beneficiile ecplorării gazelor de şist. 

Faţă de campania de informare de la Puieşti, acolo unde discuţiile au degenerat, dezbaterea de astăzi a fost una mult mai liniştită, cu excepţia părţii de final, atunci când localnicii din comuna Băceşti nu au mai vrut să asculte întrebările adresate de activişti, transmiţându-le, totodată, acestora din urmă un mesaj clar: „Noi suntem de acord cu explorarea gazelor de şist“

Aleşi pe sprânceană de primar

Activiştii nu s-au lăsat intimidaţi şi l-au acuzat pe edilul comunei, Horaţiu Cărăuşu, că i-a adus la această întâlnire doar pe câţiva dintre consăteni pe care i-a manipulat. Mai mult, ei sunt ferm convinşi că dezbaterea a avut loc la Vaslui şi nu în comuna vizată, tocmai pentru a anu putea participa toţi localnicii. „De ce s-a ales municipiul Vaslui să se desfăşoare această acţiune? De ce nu s-a vrut la Băceşti? Tocmai, pentru că nu există un cămin cultural, este un motiv în plus să credem că oamenii de acolo sunt săraci şi de asta nu au ajuns aici. Chiar şi noi, care venim de la Bârlad, era să nu ajungem, dacă nu eram ghidaţi. Domnul primar a adus aici doar câţiva oameni pe care i-a ales pe sprânceană“, a declarat Tiberiu Nechita, unul dintre activiştii de mediu. 

Reacţia oamenilor nu a întârziat să apară, unul dintre strigând în gura mare: „Să vină mai repede americanii!“. Chiar şi primarul din Băceşti a recunoscut cu nonşalanţă că este de acord cu faza de explorare. „Dacă nu se vor găsi gaze, atunci totul s-a încheiat. Dacă se vor găsi, atunci voi cere o consultare populară,  un studiu de impact strict legat de localitatea noastră şi o redevenţă pentru comuna noastră“, ne-a declarat primarul Horaţiu Cărăuşu. 

În momentul în care cei de la prezidiu au anunţat că discuţiile s-au încheiat, unul dintre activiştii a vrut să mai adreseze câteva întrebări, însă a început să fie huiduit de ceilalţi oameni prezenţi, aceştia din urmă aplaudându-i, într-un final, pe cei care au organizat întâlnirea. 

Localnicii din Băceşti l-au huiduit pe unul dintre activişti 

„Trebuie să devenim independenţi energetic“

Preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, le-a explicat celor prezenţi în sală care sunt principalele beneficii ale României în urma explorării şi exploatării gazelor de şist. Acesta a ţinut, încă o dată, să puncteze faptul că ţara noastră are ocazia de a deveni independentă din puncte de vedere energetic. „România nu-şi poate permite să nu abordeze serios această temă, mai ales că noi suntem dependenţi de ghazele din străinătate. La ora actuală, România consumă 13,5 miliarde de metri cubi de gaze şi sproduce 11 miliarde de metri cubi. Avem ocazia ca în 5-6 ani să fim independenţi din punct de vedere al acestor resurse şi, poate chiar, să exportăm. Ar fi extraordinar să nu mai cumpărăm gaze din străinătate“, a explicat preşedintele ANRM. 

În prezent, Compania Chevron deţine în judeţul Vaslui patru avize pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea (Pungeşti), Popeni (Găgeşti), Păltiniş (Băceşti) şi Puieşti (Puieşti). 

Citeşte şi:

Campanie de informare despre gaze de şist dedicată locuitorilor din comuna Băceşti, organizată de ANRM la Vaslui

Epicentrul protestelor din Vaslui s-a mutat în comuna Puieşti. O dezbatere publică despre gazelor de şist, boicotată cu un cor de huiduieli

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite