VIDEO Un poliţist a descoperit într-o pădure de lângă Huşi un depozit cu muniţie din timpul celui de-al doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 300 de elemente de muniţie au fost descoperite în pădurea de lângă Huşi
Peste 300 de elemente de muniţie au fost descoperite în pădurea de lângă Huşi

Un depozit de muniţie, cu sute de proiectile în stare de funcţionare, a fost descoperit de un poliţist într-o pădurea Poiana Teiului din judeţul Vaslui, pirotehniştii scoţând ieri la suprafaţă 160 de elemente de muniţie, iar astăzi în urma reluării săpăturilor, au mai fost recoperite încă 180. Operaţiunea de asanare se află în plină desfşăurare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii Urgenţă (ISU) Vaslui, depozitul de muniţie cu proiectile perforante, de calibru 76 milimetri, a fost descoperit de către şeful Postului de Poliţie Tătărăni, în pădurea Poiana Teiului, din apropierea municipiului Huşi. Poliţistul a observat pe pământ un proiectil care, spun pirotehniştii, a apărut la suprafaţă în urma ploilor abundente din această primăvară. Alertaţi de către agentul de poliţie, echipele de pirotehnişti ale ISU Vaslui au mers în zonă pentru ridicarea elementelor de muniţie.

"În urma săpăturilor, specialiştii au reuşit să scoată la suprafaţă 340 de de proiectile, 160 în cursul zilei de joi şi 180 astăzi care, deşi provin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi o parte sunt ruginite, sunt în stare de funcţionare, având în vedere că au încărcătura explozivă. Elementele de muniţie au fost transportate la depozitul special al ISU, fiind făcute mai multe transporturi din cauza numărului mare de proiectile. Spre seară, vor fi oprite, urmând ca mâine dimineaţă, în condiţiile în care mai există şi alte elemente de muniţie care trebuie ridicate, observate de către pirotehnişti”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

După oprirea activităţii, poliţiştii şi reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tătărăni au început să asigure paza depozitului de muniţie, care se va desfăşura pe tot parcursul nopţii pentru a preveni eventuale incidente. Acesta este cel mai mare depozit de muniţie descoperit în judeţul Vaslui.

Citeşte şi:

Zeci de cartuşe găsite în curtea unui localnic dintr-un sat vasluian

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite