Peste 8 milioane de lei despăgubiri pentru 44 de vasluieni care au avut proprietăţi în Basarabia şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii îşi vor primi banii pe proprietăţi în următorii 10 ani
Oamenii îşi vor primi banii pe proprietăţi în următorii 10 ani

Prefectura Vaslui a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor plata a 8,1 milioane de lei, bani care reprezintă despăgubirile a 44 de vasluieni care au avut proprietăţi construite înainte de 1940 în Basarabia şi Ucraina.

Un număr de 44 de vasluieni care au rămas înainte de al doilea război mondial fără proprietăţile din Basarabia şi Ucraina vor primi, în următorii zece ani, despăgubiri de la statul român, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, primele sume urmând a se acorda în 2014.

Plata acestor despăgubiri, în valoare totală de 8.119.703 lei, se va face de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în urma dosarelor transmise de către Prefectura Vaslui, în conformitate cu Legea 290/2003.

„Dintr-un număr de 122 de cereri, 44 de dosare au fost admise şi trimise către ANRP, iar 43 de dosare au fost respinse întrucât petenţii respectivi nu au depus documente doveditoare precum dovada de refugiat, acte de stare civilă, acte de proprietate sau declaraţie pe propria răspundere. La Prefectura Vaslui mai sunt în lucru 35 de dosare, din care trei întocmite de acelaşi autor, urmând ca toate aceste cereri să intre, eşalonat, în lucrările Comisiei Judeţene de aplicare a Legii290/ 2003. În prezent, comisia corespondează cu solicitanţii de despăgubiri, într-un interval de 18 luni urmând să li se soluţioneze dosarele, potrivit OUG 10/ 2013", a declarat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

În privinţa Legii 9/1998, care are ca obiect acordarea compensaţiilor cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, Prefectura Vaslui a soluţionat favorabil două cereri, valoarea despăguibirilor ce urmează a fi plătite de stat ridicându-se la 328.322 lei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite