FOTO Bilanţul victimelor din judeţul Vaslui în zilele de cod galben de viscol. Două zile de calvar, zeci de persoane salvate din nămeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma codului galben de intensificări ale vântului şi ninsori care a vizat judeţul Vaslui în perioada 17-18 ianuarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui a gestionat 14 situaţii de urgenţă generate de fenomene meteo periculoase

În zilele de viscol puternic, ambulanţele de la SAJ Vaslui şi SMURD de la ISU au răspuns la 132 de apeluri venite din toate colţurile judeţului. Pompierii au fost solicitaţi să intervină în 14 cazuri, unde pacienţii care aveau nevoie urgentă de îngrijiri medicale se aflau în zone înzăpezite iar ambulanţele nu au putu ajunge la oamenii aflaţi în nevoie.

Primele probleme au fost semnalate încă de duminică, 17 ianuarie, în prima zi de viscol puternic. Astfel, în jurul orei 20.30 un echipaj de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit în localitatea Roşieşti pentru preluarea unui echipaj medical format dintr-un medic şi un asistent, şi transportul acestuia pe un drum blocat cu zăpadă, către localitatea Vutcani, în scopul acordării asistenţei medicale de urgenţă unei persoane gravide în luna a şaptea care prezenta contracţii. Cei 16 km de drum au fost parcurşi cu autovehiculul cu şenile în aproape două ore, din cauza unor valuri de zăpadă care uneori depăşeau doi m. Puţin înainte de ora 23 echipajul medical a reuşit să stabilizeze femeia gravidă, urmând apoi transportul acesteia în condiţii de siguranţă către ambulanţă.

În ziua următoare, pe 18 ianuarie, o sumedenie de oameni au solicitat ajutorul, având nevoie urgentă de îngrijiri medicale iar drumurile către localităţile de domiciliu erau impracticabile, fiind suluri de zăpadă şi porţiuni unde nămeţii aveau chiar şi trei-patru metri.

image

La ora 08.47, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Pogoneşti a intervenit pentru a debloca drumul de acces şi a facilita accesul unei ambulante tip B2 de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui către locuinţa unei persoane de sex feminin de 82 ani cu probleme medicale (AVC). După aproape o oră de luptă cu nămeţii, bătrâna a fost preluată, stabilizată şi apoi transportată la o unitate spitalicească.

Tot luni, la ora 9.15, un băiat în vârstă de 5 ani din Comuna Berezeni a fost diagnosticat cu pneumonie, imediat au fost alocate să intervină o autofreză multifuncţională de la Secţia de pompieri Huşi urmată de o ambulanţă de la SAJ Vaslui, dar având în vedere starea gravă a pacientului şi drumul de aproximativ 42 de km de parcurs care în unele locuri era blocat cu zăpadă, s-a dispus preluarea pacientului de către un echipaj cu un elicopter SMURD de la Unitatea de aviaţie din Iaşi, care a ajuns la pacient la ora 10.25.

La ora 9.50, CLSU Costeşti a intervenit cu utilajele din dotare pentru deblocarea drumului şi facilitarea accesului  ambulanţei tip B2 de la SAJ Vaslui, care răspundea solicitării unui pacient de 71 ani diagnosticat cu traumatism toracic. Echipajul medical care deservea ambulanţa  a reuşit, la ora 10.20, să preia pacientul, apoi l-a transportat la Spitalul Bârlad.

În aceeaşi zi, un bărbat de 72 de ani cu epistaxis (hemoragie nazală) din localitatea Hălăreşi a solicitat un echipaj medical în vederea acordării asistenţei medicale de urgentă. Pentru a facilita accesul ambulanţei şi deblocarea drumului de acces înzăpezit de aproximativ 21 km spre comuna Iana, de la Detaşamentul de pompieri Bârlad s-a intervenit cu o autofreză multifuncţională şi  preventiv s-a alocat în sprijin un vehicul de salvare cu şenile de la Detaşamentul de pompieri Vaslui. În urma eforturilor depuse pentru degajarea drumului de acces spre localitate, la ora 12.55 echipajul medical a reuşit să ajungă la pacient. Şi acesta a fost transportat la Spitalul Bârlad.

image

În jurul prânzului, la ora 13.38, CLSU Fălciu a intervenit cu un buldoexcavator pentru transportul unui copil de 3 luni cu sindrom febril şi otită din localitatea Bogdăneşti spre oraşul Murgeni, concomitent cu deplasarea dinspre Bârlad spre Murgeni a unui echipaj format dintr-un  autovehicul de teren şi un autovehicul  cu şenile de la Detaşamentul de pompieri Bârlad şi o ambulanţă B2 de SAJ Vaslui. Distanţa care a trebuit parcursă avea o lungime de aproximativ 37 km, drumul fiind parţial înzăpezit. În urma intervenţiei copilul a fost predat echipajului medical de pe ambulanţă în condiţii de siguranţă la ora 14.30.

La ora 14.15, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui a intervenit cu un autovehicul de teren  încadrat cu un echipaj de poliţie pentru deszăpezirea unui autoturism în care se afla o persoană în punctul Podul Sărăţii de pe DN24A între localităţile Berezeni şi Vetrişoaia.

image

Un caz deosebit a fost la Vinderei, unde o tânără de 21 de ani a căzut de la o înălţime de aproximativ 3 metri când încerca să cureţe de zăpadă acoperişul casei. Victima a fost diagnosticată cu suspiciune de fractură de coloană vertebrală şi traumatism abdominal. "Din cauză că un segment din drumul de acces spre localitate, de aproximativ 15 km, era blocat şi înzăpezit, iar transportul pacientei cu un vehicul cu şenile nu se putea permite din cauza leziunilor suferite, s-a solicitat de către Dispeceratul Integrat ISU-SAJ Vaslui intervenţia cu un elicopter SMURD. Întrucât cel de la Iaşi şi cel de la Galaţi erau angrenate în alte misiuni de salvare, s-a dispus intervenţia elicopterului de la Bucureşti, care din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (fiind în vigoare un cod galben de vânt puternic) a trebuit să se retragă înainte de a ajunge la pacientă. Imediat s-a dispus intervenţia pe mai multe direcţii de acţiune pentru a ajunge în localitate şi anume: s-a solicitat de la CNADR Iaşi o autoşenilată modulară care putea asigura transportul victimei în condiţii de siguranţă. Chiar dacă aceasta era momentan dislocată în municipiul Tecuci, s-au luat măsuri pentru transportul acesteia cu un Trailer spre municipiul Bârlad ", a specificat slt. Ionel Roşu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, printr-un comunicat de presă.

După desfăşurarea intervenţiei pe mai multe direcţii de acţiune, un buldoexcavator urmat de Autospeciala Transport Personal şi Victime Multiple încadrată cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la ISU Vaslui au ajuns la victimă şi a reuşit stabilizarea acesteia în jurul orelor 20.30. După preluare, pacienta a fost transportată în condiţii de siguranţă înapoi pe drumul înzăpezit, pe o distanţă de aproximativ 10 km, până la punctul în care circulaţia rutieră se putea desfăşura în condiţii normale, specifice iernii, unde a fost predată echipajului medical de la ISUJ Iaşi în vederea transportării la o unitate spitalicească din municipiul Iaşi.

image

O altă intervenţie la Puieşti, unde un autogreder al secţiei de drumuri judeţene a intervenit pentru deblocarea unei ambualnţe care transporta un copil de 6 ani cu febră alergodemică.

După lăsarea întunericului, în jurul orei 19.30 CSLU Pogana  a intervenit cu un buldoexcavator pentru transportul unei persoane de 60 ani care suferea de insuficienţă respiratorie din localitatea Măscurei către localitatea Pogana, de unde a fost persoana a fost preluată de un echipaj SAJ la ora 21.18.

La ora 20.16, CLSU Costeşti a intervenit cu un buldoexcavator pentru transportul unei gravide în vârstă de 19 ani cu contracţii din localitatea Costeşti până la punctul unde a putut ajunge un echipaj SAJ, care a preluat şi stabilizat pacientul la ora 21.18, apoi a fost dusă la cel mai apropiat spital.

image

CLSU Fruntişeni a intervenit în jurul orei 19 cu un tractor pentru transportul unui bărbat de 39 ani cu dureri abdominale şi de cap din localitatea Grăjdeni către localitatea Trestiana, de unde a fost preluat de către şenilata aparţinând ISUJ Vaslui care după ce l-a transportat în condiţii de siguranţă pe segmentul de drum înzăpezit, l-a predat mai departe unui echipaj SAJ la ora 20.30. Premergător şenilatei, pe o poţiune de drum, s-a intervenit cu o autofreză de zăpadă multifuncţională de la Detaşamentul de pompieri Bârlad.

Un copil de numai un an şi jumătate care prezenta febră puternică a fost preluat din localitatea Brădeşti, comuna Vinderei de un echipaj de ambulanţă. Din cauza zăpezii abundente, la ora 22.55, ISUJ Vaslui a intervenit cu un chipaj mixt care s-a deplasat cu şenilata modulară de la CNADR Iaşi. Puţin după miezul nopţii, copilul a fost preluat şi stabilizat, apoi a fost transportat la Spitalul Bârlad.




 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite