Fostul director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, reţinut în dosarul escrocheriei cu asigurări de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Costea, fostul director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Vaslui, în prezent broker la BCR Asigurări, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii D.I.I.C.O.T din Târgu Mureş, azi noapte, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Adrian Costea este singurul care a primit mandatul de reţinere, deşi de la Vaslui, poliţiştii au mai ridicat încă două persoane. Este vorba de soţia fostului director al CCIA Vaslui, Gabriela Costea, şi de administratorul societăţii Vascar, Viorel Ciuburciu.

„În urma audierilor, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de învinuitul Costea Adrian, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Faţă de ceilalţi suspecţi din judeţul Vaslui nu s-a dispus nicio măsură preventivă, ei sunt cercetaţi în continuare în stare de libertate", a declarat procurorul Alin Lazăr, şeful Serviciului Teritorial Mureş al DIICOT.

În urma acestui scandal în care a fost implicată şi BCR Asigurări de Viaţă, reprezentanţii Autoritatăţii de Supraveghere Financiară (ASF) au emis un comunicat de presă, prin care au anunţat că drepturile asiguraţilor la răscumpărări parţiale sau totale sunt prevăzute în contractele de asigurare, cu respectarea prevederilor legale, care se referă însă la „interzicerea răscumpărărilor parţiale mai devreme de 6 luni de la încheierea contractulu”.

„Tocmai pentru a preveni disimularea plăţilor de natură salarială făcute prin intermediul contractelor de asigurare (cu răscumpărare lunară), Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a luat măsuri de reglementare încă din anul 2004 care limitau răscumpărările la un interval de minimum şase luni de la încheierea contractului (...) În cazul BCR Asigurări de Viaţă VIG SA, în perioada august-septembrie 2009 (perioadă care face subiectul anchetei DIICOT), CSA - entitate care a fost comasată în ASF - a efectuat un control inopinat la BCR Asigurări de Viaţă VIG SA. (...) Controlul din 2009 a constatat printre altele că pentru un număr de 34 de contracte de asigurare cu clauză suplimentară de beneficii, societatea a efectuat 399 de răscumpărări parţiale mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare, faptă ce constituie contravenţie", a se arată în comunicatul emis  de Autoritatea de Supraveghere Financiară. În urma controalelor din 2009, Comisia de Supraveghere a asigurărilor a sancţionat cu avertisment scris membrii Directoratului societăţii BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group SA.

De partea cealaltă, procurorii şi poliţiştii de la Crimă Organizată spun că reprezentanţi BCR Asigurări de Viaţă şi reprezentanţii mai multor societăţi mari din ţară s- au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare în modalitatea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor aferente unor drepturi salariale. Anchetatorii susţin că „din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea că modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii),  urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de <<răscumpărarea clauzei suplimentare>> şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaţilor - beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăţi ca fiind parte din veniturile salariale“. 

Fostul director al CCIA Vaslui şi soţia lui au reţinuţi pe 9 iulie de procurorii D.I.I.C.O.T din Târgu Mures în urma uor descinderi, ei fiind acuzaţi de aderare la grup infracţional şi fraude. 

Citeşte şi:

Fostul director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui şi soţia acestuia, ridicaţi de DIICOT. Descinderi şi la societăţile Transmir şi Vascar

Directoarea de la SC Vascar SA Vaslui, anchetată de DNA

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite