Turnu Severin: Zeci de mehedințeni, urmăriți de poliție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O rețea urmărită pentru prostituție și proxenetism a fost anihilată anul acesta
O rețea urmărită pentru prostituție și proxenetism a fost anihilată anul acesta

Afaceristul severinean Stelian Ploscaru este căutat prin Interpol de 6 ani de oamenii legii de la IPJ Mehedinți

Polițiștii de la investigații criminale – Compartimentul Urmăriri de la IPJ au în momentul de față 77 de persoane în urmărire. Dintre acestea, 51 au mandate de executare a unor pedepse, iar 26 sunt date ca dispărute de la domiciliu. Potrivit șefului compartimentului urmăriți, subcomisarul Paul Medinceanu, peste 90 la sută din criminalitatea săvârşită de mehedințeni în străinătate este comisă în cinci state: Austria, Italia, Franţa, Belgia și Germania, iar infracțiunile comise de aceștia sunt de regulă infracțiuni informatice (furturi cu cardul), furturi din magazine și din locuințe.

Urmărit pentru o fraudă în programul "Leonardo da Vinci"

Unul din mehedințenii dați în urmărire internațională prin Interpol încă din anul 2004 este fostul președinte al Fundatiei Școala de Afaceri Mehedinți, Stelian Ploscaru. Ploscaru este acuzat de înșelăciune, fals material și uz de fals. În urma cercetărilor, polițiștii mehedințeni au stabilit că, în calitate de președinte al fundației, Ploscaru a întocmit mai multe documente false prin care se acoperea o "gaură" de 77.000 de euro, bani primiți de la Comisia Europeană pentru ajutorarea persoanelor cu deficiențe de scriere, prin programul "Leonardo da Vinci". IPJ Mehedinți a solicitat în mai multe rânduri ajutorul Interpolului deoarece au existat unele informații potrivit cărora acuzatul ar fi fugit din țară și s-ar afla în Spania. „De fiecare dată răspunsul de la Interpol a fost negativ. Noi continuăm cercetările în acest caz, Stelian Ploscaru fiind unul din urmăriții țintă ai compartimentului nostru”, a precizat subcomisarul Paul Medinceanu.

Trei urmăriți intrnațional, depistați

De la începutul anului au fost depistate 13 persoane urmărite la nivel naţional, 6 dintre acestea fiind dispărute de la domiciliu, iar 7 fiind condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni precum omor din culpă, vătămare corporală, furt ori înşelăciune. De asemenea, au fost identificate şi reţinute 3 persoane umărite la nivel internaţional.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite