Turnu Severin: Trei jandarmi din Mehedinţi participă la misiuni de menţinere a păcii în Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmi decoraţi pentru activitatea în misiunile internaţionale. FOTO: IJJ Mehedinţi
Jandarmi decoraţi pentru activitatea în misiunile internaţionale. FOTO: IJJ Mehedinţi

În perioada ianuarie- iunie 2010, un ofiţer şi doi subofiţeri din Jandarmeria Mehedinţi participă la misiuni de menţinere a păcii în Kosovo. Este vorba despre lt. Marius Enea, dar şi despre plutonierii Constantin Calancea şi Marian Forlafu.

Trei jandarmi din Mehedinţi participă, în acest an, la misiuni de menţinere a păcii în Kosovo. Locotenentul Marius Enea, dar şi plutonierii Constantin Calancea şi Marian Forlafu, acţionează  în Kosovo în perioada ianuarie- iunie 2010.

Dacă Forlafu se află la prima experienţă de acest gen, ceilalţi doi reprezintă România pentru a doua oară în afara graniţelor. „În astfel de misiuni, acumulez diverse cunoştinţe, altele decât cele din ţară. E altceva decât ceea ce faci aici. Acolo reprezinţi România, nu doar instituţia. Responsabilitatea e mai mare, pericolul e mare”, ne spunea lt. Marius Enea, înainte de preselecţia pentru Kosovo. În 2003, el a participat la un curs pentru misiuni internaţionale, iar în 2004 a fost, timp de un an, în Kosovo.

54 de jandarmi, decoraţi
Pe 10 martie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia au fost conferite decoraţii cu însemne de război pentru 54 dintre jandarmii care au acţionat în cadrul misiunii de menţinere a păcii din Kosovo, sub egida Uniunii Europene (EULEX). 

Prin Decret Prezidenţial, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul dovedit pe timpul executării misiunilor, şapte ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române au primit Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război, iar 47 de subofiţeri jandarmi au primit Medalia Bărbăţie şi Credinţă clasa a-III-a, cu însemn de război. Cei 54 de jandarmi medaliaţi au făcut parte din cel de-al IX-lea contingent care a participat la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo.       

Un avantaj al Jandarmeriei Române îl reprezintă în special experienţa dobândită în operaţiunile internaţionale (participă din anul 2002 la misiunea de menţinere a păcii în provincia Kosovo, sub egida ONU).

Principalele misiuni desfăşurate în Kosovo sunt controlul mulţimilor, escortare şi protecţie parlamentari şi V.I.P., paza şi apărarea unor obiective, escortarea unor deţinuţi, precum şi operaţiuni speciale (arestarea unor suspecţi de crime de război, căutarea de armament, muniţie şi droguri, paza unor transporturi de materiale explozive şi de valori).

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite