Top 10 bancuri cu vânători şi pescari. Cum s-a „predat“ o namilă de urs şi în ce mod poţi cunoaşte vârsta unui fazan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânătorii şi pescarii îşi dau cuvântul că poveştilor lor, spuse cu mult patos, sunt reale şi te ţin cu sufletul la gură. De multe ori, “capturile” nu sunt însă atât de impresionante, aşa că pe seama lor s-au născut tot felul de glume.

- Cerbul ăla trebuie să-şi facă testamentul, zise Vânătorescu, ochindu-l şi trăgând cu puşca.
- Se pare că a şi plecat după notar, îl persiflă vecinul, după ce dispăru cerbul, neatins.


Un vânător povestea:
- Nu există un animal mai şiret ca vulpea. Odată, am urmărit o zi întreagă o vulpe până am reuşit s-o împuşc. Şi atunci am constatat că, de fapt, era ... câinele meu.


- La vânătoarea din toamna trecută am împuşcat 12 fazani, îi povestea un vânător prietenului său.
- Tăticule, interveni copilul, atunci mi-ai spus că ai împuşcat doar 7 fazani.
- Ei, dragul meu, atunci era prea mic ca să cunoşti întregul adevăr.


- După ce cunoşti vârsta fazanului?
- După dinţi.
- Păi, fazanul n-are dinţi!
- El nu, dar eu am.


- Cum am văzut tigrul, m-am repezit la el cu un cuţit şi i-am tăiat coada! povesti un vânător.
- De ce n-ai tăiat capul?
- Acela fusese tăiat de altcineva.


- Tu ai văzut câine de vânătoare care să fie mai deştept decât stăpânul tău?
- Da. Câinele tău.


- M-aţi întrebat care a fost cea mai grozavă păţanie a mea? Ei bine, renumele meu de ochitor s-a răspândit atât de mult încât a ajuns să fie cunoscut şi de animale.
- Cum poţi dovedi aceasta?
- Păi, zilele trecute, aflându-mă în Munţii Rodnei şi trecând pe sub nişte stejari falnici, aud următoarea întrebare:
„Dumneata eşti domnul Vânătorescu?“. „Da“, răspunsei. „Atunci nu trageţi că eu cobor şi mă predau“, zise o namilă de urs.


- Cum ţi-a mers la vânătoare?
- Bine. Am împuşcat cinci gâşte.
- Le ai la tine?
- Da de unde. Mi le-a luat ţăranul căruia îi aparţineau.


- Ospătar, de ce aţi pus tacâmurile la aşa mare distanţă pe masa vecină?
- E o agapă a pescarilor şi trebuie lăsat loc ca oaspeţii să poată arăta mărimea peştilor prinşi de ei.


- Mitică, mă laşi să caut câteva râme la voi în grădină? Ştii, merg la pescuit şi la întoarcere îţi dau şi ţie un peşte.
- Dar dacă nu prinzi niciunul?
- Atunci îţi restitui râmele.

Citeşte şi:

Top 10 anecdote din anturajul oamenilor celebri. Ce i-a spus Tudor Muşatescu unui pisălog care-l compara cu Caragiale

Top 10 bancuri despre profesori: „Chiar meritam nota 1, domnule profesor?“. „Păi alta mai mică nu există!“

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite