IPJ Mehedinţi anchetează cazul statuii dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul lui Paulian pe vremea când era amplasat în faţa liceului FOTO Corina Macavei
Bustul lui Paulian pe vremea când era amplasat în faţa liceului FOTO Corina Macavei

În urma dezvăluirilor din presă, IPJ Mehedinţi a demarat o amplă anchetă. Oamenii legii verifică acum toate monumentele din judeţul Mehedinţi.

Adevărul Turnu Severin a semnalat faptul că o statuie în valoare de circa 250.000 de euro realizată de marele monumentalist al României, Gheorghe Anghel, zace de peste un an de zile într-un depozit al unei firme de construcţii din Drobeta Turnu Severin. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Primăriei Drobeta Turnu Severin, însă accesul jurnaliştilor nu a fost permis în aceea locaţie. Faptul că Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi nu a primit un răspuns de la municipalitate adânceşte şi mai mult misterul din jurul acestei statui, obiect de patrimoniu naţional. Întrucât instituţiile care ar fi trebuit să sesizeze poliţia nu au făcut-o, IPJ Mehedinţi s-a autosesizat şi face verificări. „Se fac verificări la toate monumentele For Public, care sunt înscrise în lista monumentelor istorice. La finalizarea cercetărilor vă vom informa despre cele constatate”, ne-a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Proprietarul statuii este Primăria

Cătălin Pătroi, directorul executiv al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi, spune că a solicitat Primăriei Turnu Severin informaţii despre bustul lui Paulian, dar răspunsul întârzie.  „Deocamdată noi am trimis o adresă la Primăria Drobeta Turnu Severin, am solicitat răspuns de la dumnealor despre acest bust, încă nu am primit un răspuns din partea Primăriei. Nu am apelat la organele de anchetă întrucât nu am dorit să aducem o lumină negativă asupra primăriei întrucât nu avem niciun indiciu că acest bust ar fi dispărut sau s-ar fi întâmplat ceva negativ cu el. Dar autoritatea locală cunoaşte intenţiile noastre de a afla ce se întâmplă cu piesa, cunoaşte atributele pe care le are în vederea protejării patrimoniului naţional, proprietarul este responsabil de bunurile de patrimoniu naţional, noi nu facem decât ca legislaţia să fie respectată”, ne-a declarat Cătălin Pătroi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite