FOTO/Găinile din Mehedinți, amenințate de „ciumă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Găinile din Mehedinți, în pericol
Găinile din Mehedinți, în pericol

Sătenii sunt disperați de împuținarea păsărilor, însă ezită să plătească sume modice pentru vaccinare. Pseudopesta aviară a omorât deja câteva mii de găini din gospodăriile mehedințenilor, iar DSV Mehedinți a demarat o campanie de vaccinare.

O boală cumplită, fără șanse de vindecare, amenință păsările din județul Mehedinți. Este vorba despre pseudopesta aviară, sau, așa cum o numesc sătenii, „ciuma găinilor”. 

Câteva mii de păsări din gospodăriile mehedințene au murit deja, iar reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare(DSV) au demarat o campanie de vaccinare.

gaini33

„Campania a demarat la începutul acestei săptămâni și se va desfășura pe o perioadă de circa 60 de zile. Este vorba despre vaccinul anti-pseudopestă aviară, o boală care nu se tratează, iar în gospodăriile în care apare, provoacă o rată a mortalității de 95, până la 100%”, ne-a spus Adriana Ganea, purtătorul de cuvânt al DSV Mehedinți.

Boala nu este transmisibilă către om, însă se transmite foarte ușor la alte păsări, fapt ce ar putea conduce la o reducere drastică a numărului de găini din județ.

Vaccin ieftin, săteni dezinteresați
Nu toți sătenii se înghesuie, însă, să își vaccineze păsările. Deși costă între 0,3 și 0,5 lei pentru fiecare găină, vaccinul este ocolit de țărani, care preferă să folosească metode tradiționale.

Eu nu dau bani la veterinar, mai bine îmi dau găinile cu gaz, cum făcea bunica. Nu îmi ajung banii nici de pâine, dar mai pentru vaccinuri”, spune Viorica Pop, o săteancă din satul Bresnița.

Vaccinul poate fi administrat numai de medicii care dețin o circă sanitar-veterniară și au un contract semnat cu DSV. Fiind un produs biologic, vaccinul nu se găsește în comerț și poate fi achiziționat doar din depozitele abilitate.

gaini22

Potrivit reprezentanților DSV Mehedinți, după două luni de campanie se va efectua o situație generală a gospodăriilor din județ. Până acum, în numai patru zile, au fost vaccinate în jur de 300.000 de păsări din întreg județul, iar campania va continua până în luna decembrie a acestui an.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite