Ce proprietăţi avea cimentul folosit de romani pentru construcţia Podului lui Traian de la Drobeta - explicaţia specialiştilor

Piciorul Podului lui Traian de la Drobeta FOTO Corina Macavei

Realizarea grandioasei construcţii a Podului lui Traian de la Drobeta a ridicat multe probleme tehnicienilor. Istoricii spun că picioarele podului au fost fundate cu ajutorul unor cutii din lemn. Aceste cutii fuseseră construite ca nişte ţarcuri în albia Dunării, ca urmare a abaterii parţiale a apei.

Cât priveşte folosirea mortalului hidraulic întrebuinţat la construcţia pilelor din Dunăre, se ia în calcul folosirea prafului de Puteoli sau Cumae, recomandat şi de Vitruvius (autorul celebrului tratat de arhitectură “De architectura”) la asemenea construcţii subacvatice.

Pe de altă parte, alte ipoteze iau în calcul că romanilor le-a fost mult mai uşor să pregătească cimentul la faţa locului, mai ales că aveau şi materia primă la îndemână, adică marna care se găsea pe faleza Dunării la Drobeta.

Şerban Solacolu, care a făcut un studiu extrem de interesant privind cimentul întrebuinţat la construcţia podului, spune că romanii nu cunoşteau varul hidraulic, decât varul obişnuit şi gras. Astfel, pentru a preciza natura cimentului utilizat la construirea podului lui Traian s-au făcut analize asupra unui ciment provenind din calcinarea artificială a marnei. “Scopul urmărit de Solacolu a fost de a preciza dacă la turnarea pilelor podului lui Traian a fost folosită pozzolana –acel ciment hidraulic de origine vulcanică adus din localitatea Cumae din Italia sau alt ciment pregătit de ei. Concluziile lui înlătură folosirea pozzolanei la construcţia podului”, spune  arheologul Mişu Davidescu, fostul director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, în lucrarea „Drobeta”.

Tehnica cuptoarelor de campanie

Pentru obţinerea cimenturilor, romanii cunoşteau tehnica cuptoarelor de campanie cu ajutorul cărora se putea obţine temperatura de 900-1000 de grade Celsius.

Proprietăţile cimentului  roman folosit la construcţia podului sunt rezumate astfel de Şerban Solacolu: priză rapidă, 15-30 minute, ceea ce se poate exemplifica prin timpul scurt de execuţie a podului: rezistenţa mortarului normal 1: 3, după 28 de zile, compresie 60:133 kg/cmp; tensiunea 12-18 kg/cm. În concluzie, el spune că cimentul utilizat este fabricat de romani prin arderea marnelor. Betonul are o compoziţie granometrică discontinuă, reprezentată de 1/3 nisip şi 2/3 agregate mari. Dozajul utilizat este de 300 kg ciment la mc, proporţia fiind de: 2,1 nisip; 2,6 cărămizi sparte. Rezistenţa betonului la compresiune este de 305 kg/cmp. Cimentul şi betonul sunt de calitate superioară, ceea ce denotă că romanii aveau o tehnică superioară, se arată în aceeaşi lucrare.

Au pregătit cimentul la faţa locului

„Credem că mai uşor le-a venit romanilor să pregătească cimentul la faţa locului, mai ales că aveau şi materia primă la îndemână, decât să transporte cantităţi uriaşe de pozzolană din Italia până la Drobeta. Timpul scurt avut la dispoziţie nu le-ar fi permis acest lucru. Numai aşa se poate explica termenul record de construcţie a podului”, mai spune arheologul Mişu Davidescu.

Peste un kilometru lungime

Lucrările la pod se presupune că au debutat în anul 103, imediat după încheierea unei păci între romani şi daci la sfârşitul primului război dacic, lucrări care au finalizate undeva în vara anului 105, deci cu aproape un an de zile de începerea celui de-al doilea război, pe care Traian l-a dus împotriva dacilor pentru a stăpâni aceste teritorii de la nord de Dunăre.

Din punct de vedere tehnic, podul a avut mai bine de un kilometru lungime, 1134,5 metri. A fost nevoie de 20 de pile sau picioare amplasate în albia fluviului atât pe malul Serbiei de astăzi, cât şi pe malul românesc, realizate din materiale dure, în special din piatră, cărămidă, în amestec cu mortar de var. Aceste picioare au fost placate cu blocuri foarte mari de calcar.

Partea superioară a acestei construcţii a fost realizată din bârne de lemn din stejar, cu o înălţime de trei metri, iar lăţimea tabierului, cum este cunoscută această componentă a podului, a fost de 14,5 metri, deci suficient de mare pentru a permite tranzitul soldaţilor, a caravanelor de negustori care treceau prin această zonă ş.a.

Citeşte şi:

Secretele podului lui Apolodor din Damasc peste Dunăre. Cum au reuşit romanii să devieze cursul fluviului acum 2000 de ani

Tabula Traiana, mesajul scris în piatră al Împăratului Traian, rezistă pe malul Dunării de 2000 de ani

Ce mâncau strămoşii noştri, dacii şi romanii. Cum combinau felurile de mâncare şi ce reţete li se păreau mai gustoase

Secretele Drobetei – a existat sau nu o aşezare preromană pe locul de azi al Severinului. Cine au fost primii locuitori în zonă