Alunecările de teren din Clisura Dunării din primăvara anului 2010 ar putea recidiva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alunecările de teren în Clisura Dunării sunt frecvente ori de câte ori plouă abundent ori după topirea zăpezilor. Circulaţia este afectată pentru câteva ore, însă drumarii intervin, curăţă carosabilul şi traficul este reluat. În urmă cu trei ani de zile însă Clisura Dunării a fost pur şi simplu paralizată, circulaţia între Orşova şi Moldova Nouă fiind blocată mai bine de trei săptămâni.

Loviţi parcă de ghinion, localnicii din satele situate de-a lungul Clisurii Dunării au avut de suportat două alunecări de teren succesive. Prima s-a produs în data de 7 martie 2010 la Şviniţa, la km 19+300, în zona Cazanelor Mici, atunci când s-a rupt o porţiune din drum de circa 15 - 20 de metri din DN 57, dinspre Dunăre. A fost nevoie de ample lucrări de consolidare a drumului, dar constructorul a lucrat la foc automat şi a reuşit să finalizeze lucrarea cu o săptămână mai devreme decât termenul impus de Prefectura Mehedinţi. “Vreau să felicit firmele de construcţii pentru efortul depus de a termina lucrările în timp record. La kilometrul 19, acolo unde drumul s-a prăbuşit în Dunăre am reuşit ca în 19 zile să refacem un sens de mers şi să redeschidem circulaţia”, spunea prefectul de Mehedinţi în data de 28 martie 2010, când s-a reluat circulaţia pe un singur sens.  Localnicii din satele de pe Clisură nu mai erau zolaţi de restul judeţului.

20.000 mc de pământ au căzut pe carosabil

În data de 23 martie, la 16 kilometri distanţă de Şviniţa, s-a produs cea de-a doua alunecare de teren, care a dat din nou de furcă drumarilor. Practic, aproximativ 20.000 mc de pământ şi nisip au căzut de pe versantul muntos pe carosabil, blocând total circulaţia. În tot acest interval de timp, transportul persoanelor care doreau să ajungă la Orşova s-a făcut pe Dunăre cu ajutorul Poliţiei de Frontieră, care a pus la dispoziţie şalupa de servici.  Constructorul a reuşit în termen de trei zile să deblocheze traficul. Apoi, timp de aproximativ două săptămâni, traficul s-a desfăşurat însă cu restricţii, pe un singur fir, şi au putut circula doar autovehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone.

Clisura Dunării continuă să rămână însă un punct critic pe harta alunecărilor de teren din judeţul Mehedinţi. Practic, în orice moment se poate produce o nenorocire, însă niciun Guvern nu a alocat niciodată sumele de bani necesare pentru lucrările de consolidare a Drumului Naţional 57. S-au rezolvat de moment lucrările urgente, dar problema de fond continuă să rămână în atenţie. Şi acum patru localităţi de pe Clisura Dunării - Dubova, Şviniţa, Eibenthal şi Baia Nouă - riscă să rămână izolate dacă autorităţile nu vor lua măsuri urgente de refacere a drumului la intrare în Dubova. Pe o porţiune de circa 15 metri, s-a produs în primăvara anului 2012 o alunecare de teren, care a afectat câţiva metri buni din asfalt. Prefectura Mehedinţi a făcut o estimare a costurilor lucrărilor care se impun pentru consolidarea terenului şi refacerea drumului şi acestea se ridică la suma de 20 miliarde de lei vechi. Până acum nu s-a mişcat un deget.

Pe aceeaşi temă:

Inundaţiile de la Foeni, cel mai mare dezastru natural din Timiş

GALERIE FOTO Povestea avalanşei din 1977, considerată cea mai mare tragedie montană din România. 23 de oameni au murit sub muntele uriaş de zăpadă

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite