Tulcenii au epuizat primul volum din colecţia „101 cărţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul volum din noua colecţie „101 cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă“, lansată de Adevărul a fost luat ca pâinea caldă de către tulceni la primele ore ale dimineţii. Toate chioşcurile de ziare din municipiu îşi epuizaseră, în jurul orei 9.00, stocurile din primul volum „Crimă şi pedeapsă“ de Fiodor Mihailovici Dostoievski, care a fost distribuit gratuit, împreună cu ziarul „Adevărul".

Încă de la lansare, noua colecţie pare a fi una de reuşită, având în vedere repeziciunea cu care a fost epuizat primul volum de către cititorii tulceni.

„În fiecare dimineaţă de joi cumpăr de la chioşcul de ziare cărţile din colecţia Adevărul lansată pe piaţă, pentru a-mi completa cărţile lipsă din biblioteca personală. Unele cărţi le am de pe vremea bunicilor, s-au deteriorat aşa că le achiziţionez pe cele din colecţie. Sunt noi, bine legate, accesibile ca preţ şi, mai mult decât atât, sunt cărţi foarte importante pentru cultura generală. Mi-am luat şi prima carte din noua colecţie, pe care intenţionez să o achiziţionez în întregime“, spune Cristina Cartianu (37 de ani).

„Sunt un adevărat fan al colecţiilor de la Adevărul, nu numai 100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă, ci şi Colecţia Disney, Jules Verne sau colecţia de ghiduri. Noua colecţie vine cumva în întâmpinarea cititorilor, pentru că practic îmi părea rău că se încheiase cea cu 100 de cărţi“, spune Ioana Zamfir (41 de ani).

Noua colecţie păstrează stilul celei vechi cu ilustraţii în interior, dar are copertă roşie.
Noi cărţi de calitate

Volumul al doilea din „Crimă şi pedeapsă“ poate fi achiziţionat începând de joia viitoare, la preţul de 12,99 lei. Printre următoarele titluri din colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“ se numără „Legiunea blestemaţilor“ de Sven Hassel,  „Răscoala“ de Liviu Rebreanu, „Muntele vrăjit“ de Thomas Mann şi „Lupul de stepă“ de Hermann Hesse.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite