Tulcea: Penele de curent din E3, cauzate de lucrările la conducte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Enel dau vina pe societăţile de construcţii pentru defectarea reţelelor subterane de tensiune. Municipalitatea spune că avariile au apărut şi la reţeaua aeriană

În ultima perioadă, cartierul E3 a avut de suferit în repetate rânduri ca urmare a sistării furnizăii energiei electrice la aproximativ 5000 de consumatori. Săptămâna trecută, aproape jumătate de zi, întregul cartier nu a avut energie electrică, astfel că au fost afectate pe lângă apartamentele tulcenilor şi societăţile comerciale a căror activitate a fost paralizată, neputându-se elibera bonuri fiscale.

Săptămâna această o nouă pană de anvergură a dat peste cap activitatea în zonă, încă de la orele dimineţii. „Am fost la bancă şi n-am putu efectua nicio operaţiune pentru că n-aveau curent. M-au sfătuit să apelez la o altă sucursală a băncii pentru a-mi rezolva problemele pentru că reţeaua de calculatoare nu putea funcţiona“, ne-a declarat Ioana Dumitran, (37 de ani), economist.

Reprezentanţii Biroului de Presă al Enel Dobrogea au precizat că respectiva pană de curent este cauzată de lucrările la reţelele de canalizare şi termoficare care se execută în cartier. „Avaria a fost cauzată de mai multe defecţiuni produse la o linie de medie tensiune subterană de către angajaţii unor firme de construcţii care efectuau lucrări de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă şi termoficare din oraş. Echipele Enel Distribuţie Dobrogea au intervenit prompt în teren pentru remedierea avariei astfel că în jurul orei 20:30, două din cele trei defecţiuni au fost remediate, iar consumatorii au fost realimentaţi cu electricitate“, precizează purtătorul de cuvânt al Enel Distribuţie Dobrogea, Johanna Scîntee.

De cealaltă parte, reprezentanţii municipalităţii spun că vina nu aparţine în toalitate societăţilor de ale căror lucrări este beneficar furnizorul de apă Aquaserv. „În proporţie de 50% este şi problema Enel, pentru că au fost avarii şi la reţelele aeriene nu numai la cele subterane. Este adevărat că vina poate aparţine şi firmelor de construcţii dar nu li se pot imputa toate problemele care au apărut în zonă“, declară viceprimarul George Blejan.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite