Poliţistul tulcean arestat pentru trafic de influenţă şi înşelăciune va cere luni eliberarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Ivan, agentul de la Ordine Publică arestat în această săptămână prin decizia Tribunalului Tulcea, a înregistrat recurs la Curtea de Apel Constanţa. Acesta va afla luni dacă poate fi cercetat, în continuare, în stare de libertate sau dacă trebuie să rămână după gratii.

Recursul său a fost înregistrat joi pe rolul Curţii de Apel Constanţa, iar magistraţii din judeţul vecin au stabilit că solicitarea lui Ivan va fi judecată luni, pe data de 5 august.

Cosmin Ivan vrea să îi convingă pe judecătorii de la Constanţa că cercetările pot fi continuate cu el în stare de libertate (eventual cu o interdicţie de a părăsi ţara sau localitatea).

Cosmin a fost arestat miercuri de Tribunalul Tulcea, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunal. Instanţa tulceană a decis că acesta trebuie să stea 29 de zile după gratii, în arest preventiv.

Agentul de la Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului, este acuzat de trafic de influenţă de şi înşelăciune.

Conform procurorilor tulceni, în perioada martie 2012 - iulie 2013, acesta a pretins şi primit bani  de la patru persoane care erau cercetate în dosare penale având ca obiect infracţiuni la regimul rutier.

Cosmin le-a  promis tulcenilor că va interveni la lucrătorii de poliţie care aveau spre instrumentare cauzele penale, cât şi pe la alte instituţii, în scopul soluţionării lor favorabile, spune procuror Laura Subţirelu.

Agentul de poliţie a promis unei persoane că în schimbul a 200 euro va face demersuri şi o va ajuta să-şi înmatriculeze un autoturism adus din străinătate. Inculpatul Ivan Cosmin a pretins şi primit banii atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane, însă şi-a însuşit întreaga sumă obţinută până în prezent, de 1.600 euro şi 2.400 lei, a explicat procuror Laura Subţirelu.

Cosmin Ivan este fiul lui Ilie Ivan, fostul adjunct al Poliţiei Tulcea (pe linie de ordine publică), pensionat în urmă cu cinci ani.

Mai citiţi şi:

Un poliţist tulcean a fost arestat pentru trafic de influenţă. Procuror: cerea bani pentru colegi, dar îi păstra pe  toţi

Fostul comisar-şef Gheorghe Bumbac a fost condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite