GALERIE FOTO Tragedie înainte de Crăciun: Bărbat găsit mort de preotul de rit vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperirea a fost făcută miercuri, în jurul orei 12.00. Până anul trecut Cuprian Iuraşev (67 de ani) locuia în casa de pe strada Orizontului din Tulcea alături de sora lui. Pe 4 noiembrie, însă, femeia a fost găsită moartă în casă, iar de atunci bărbatul era foarte neliniştit, povestesc preotul duhovnic şi soţia lui.

Într-o săptămână urma să îi facă pomana de 40 de zile surorii lui, spune preotul. L-au văzut ultima dată luni, când l-au anunţat că o să revină miercuri să îl ia pentru baie şi pentru a îl îmbrăca în haine curate. Se apropia Crăciunului.
„Am intrat cu soţia mea în curte şi primul semn de întrebare a fost atunci când nu l-am văzut plimbându-se pe alee, aşa cum îl găseam de fiecare dată. Apoi ne-am apropiat de uşă şi ne-am dat seama că este ceva în neregulă atunci când am văzut că papucii lui nu erau la intrare, ca de obicei. Ne-am gândit, totuşi, că o fi la toaletă, în spatele curţii. A plecat soţia mea şi l-a găsit acolo, în gârla din spatele curţii. Era un bărbat foarte bun, niciodată nu consuma alcool, nu fuma. Probabil că i s-a făcut rău şi a căzut acolo“, povesteşte duhovnicul, care avea grijă de Cuprian.

Click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la faţa locului!

Bărbatul era foarte derutat după moartea surorii lui. Nu vroia să accepte că a murit. „Ne spunea că au luat-o, că o să o spele cu apă călduţă şi o să revină acasă. Noi încercam să îi explicăm că nu se mai întoarce. Din când în când îşi dădea seama ca sora lui a murit şi se plângea că ea a plecat la Dumnezeu şi pe el l-a lăsat singur aici“, mai povesteşte soţia duhovnicului.
Din primele informaţii, bărbatul este mort de aproximativ două zile. Poliţiştii spun că victima nu prezenta urme de violenţe. Pompierii militari au scos trupul neînsufleţit din gârla din spatele casei, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie stabilită cu precizie cauza decesului.  

image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite