Cel mai ciudat cimitir din România. Motivul pentru care sute de cranii umane sunt înmormântate în oale din lut

Cel mai ciudat cimitir din România. Motivul pentru care sute de cranii umane sunt înmormântate în oale din lut

Rămăşiţele cetăţii antice Dinogetia din Dobrogea Sursa foto wikimapia.org

Potrivit arheologilor, artefactele sunt vechi de circa două milenii.  Descoperirea a dat mari bătăi de cap cercetătorilor, care multă vreme nu au reuşit să-şi dea seama de ce a fost preferată o manieră atât de ciudată de înhumare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe malul tulcean al Dunării, la numai câţiva kilometri de Galaţi, de Brăila şi de Măcin, se află una dintre cele mai vechi şi controversate cetăţi antice de pe teritoriul României.  Considerată cetate romană şi bizantină, Dinogeţia are însă o vechime mult mai mare, sub zidurile vechi de circa 18 secole fiind descoperite rămăşiţele unei fortificaţii ce par să aibă elemenete getice şi greceşti.

Dincolo de controversele legate de vechime, Dinogeţia este considerate conventional drept o aşezare antică fortificată cu zid de apărare, cu rol strategic în regiune, având în vedere că este situată pe un promontoriu stâncos din malul dobrogean al Dunării, în zona cotului dintre gurile Siretului şi Prutului.

Cetatea se află la circa patru kilometri de satul Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea (este la doar câteva sute de metri de DN 22), fiind relativ uşor accesibilă pentru turişti, deşi, cumva ironic, ca bastion s-a dovedit inexpugnabil.

Prima atestare, la Ptolemeu

Interesant este că prima relatare despre cetatea dunăreană o găsim la geograful antic Ptolemeu (87-165 d.Hr), care o numea Dinodheteia.  Istoricii cred că numele ei este autohton (getic) şi a fost păstrat şi transmis de romani şi bizantini, ceea ce întăreşte cumva ideea că aşezarea fortificată este mai veche de 2.000 de ani.

Trebuie remarcat că avea o poziţie strategică de excepţie  (practic, este un pinten din stâncă în balta Dunării, fiind înconjurat pe atunci de apă) pentru locuitorii din zonă, cu mari posibilităţi pentru procurarea hranei oamenilor şi a animalelor, precum şi a unor materii prime necesare nevoilor casnice şi ale comunităţii, pentru construcţii şi schimburi comerciale.

Nu este întâmplător, deci, că în zonă au fost găsite urme de locuire încă din preistorie, din epoca pietrei şi până în cea a fierului şi, mai târziu, în epocile romană şi bizantină.

Săpăturile arheologice au început în 1939, fiind conduse la început de arheologul Gheorghe Ştefan şi apoi de Ion Barnea. Se stabileşte, astfel, că fortificaţia, construită de romani în sec. II d.Hr. pe locul unei aşezări getice, suferă distrugeri la mijlocul sec. II d.Hr. şi la mijlocul sec. III d.Hr., pentru ca, ulterior, la sfârşitul sec. III d. Hr., aici să fie construită, pe stâncă naturală, fortificaţia romano-bizantină pe care o cunoaştem astăzi.

Că aşezarea este însă mult mai veche o demonstrează fragmentele de zid din secolul I d.Hr., descoperite aici. Cert este faptul că rolul ei s-a păstrat şi după venirea romanilor, care au extins-o. A devenit un important cap de pod al Imperiului Roman la gurile Dunării, fiind apoi preluată de bizantini.

Sub stăpânirea romană, Dinogeţia a fost reconstruită din temelii, cu zid gros din pietre şi cărămizi legate cu mortar, cu patru turnuri masive de apărare, între sfârşitul sec II şi începutul sec IV. Ruinele, vizibile şi parţial conservate sau restaurate, aparţin însă epocilor romană şi bizantină.

Până la sfârşitul sec. VI, cetatea Dinogeţia a fost un punct important din lanţul de fortificaţii construite de romani pe malul drept al Dunării. Astfel de aşezări fortificate constituiau un sistem comun tuturor limitelor Imperiului Roman (din Arabia şi Africa până în Germania, Dacia, Pannonia şi Britania), numit limes.

Dinogeţia era situată, între sec. I-III, în provincia romană Moesia Inferior. După anul 284 d.Hr. şi până la finele sec. VI, a aparţinut provinciei romane târzii Scythia Minor. Din perioada de maximă înflorire (sec. IV d.Hr.) datează construcţia unei bazilici în plan rectangular, clădirea comandamentului şi băile termale. Cetatea este distrusă şi părăsită la începutul secolului VII d.Hr.

Fortificaţia a fost reparată şi refolosită în sec. X-XII de către Imperiul Bizantin. Se ştie din surse scrise că împăratul Tzimiskes (969-976) şi-a impus controlul la Dunărea de Jos, respingându-l pe cneazul rus Sviatoslav.

Bizanţul a creat atunci în zonă o unitate administrativ-militară numită Paristrion sau Paradunavon, în care Dinogeţia redevenea un punct strategic şi comercial foarte important. La plecarea bizantinilor, aşezarea a căzut din nou în ruină. Deşi otomanii au stăpânit o perioadă destul de îndelungată Dobrogea, ei nu au au fost interesaţi de Dinogeţia. Considerând că linia de apărare Brăila-Măcin-Isacce-Tulcea este suficientă.

Legenda adevărată a căpăţânilor din oale

Deşi istoria cetăţii (chiar şi redată sumar) este impresionantă, unele dintre legendele legate de ea sunt realmente tulburătoare. Una dintre cele mai interesante (bazată şi pe un foarte interesant sâmbure de adevăr) este cea legată de modul în care îşi cinsteau morţii locuitorii cetăţii, în urmă cu două milenii.

Fiind o aşezare fortificată foarte prosperă, Dinogeţia era un adevărat oraş, căci garnizoanei militare (fie ea getică, romană sau bizantină) i se asocia şi o comunitate civilă importantă, formată din agricultori, meşteşugari şi pescari.

De altfel, în urmă cu circa patru decenii, lângă zidurile cetăţii (în zona aşa-zis „civilă”) a fost descoperit unul dintre cele mai ciudate cimitire de pe teritoriul României.

Membrii uneia dintre numeroasele şcoli arheologice de vară care explorau împrejurimile cetăţii au descoperit, într-o zonă înţesată de fragmente ceramice, câteva vase din lut aproape întregi în interiorul cărora se afla câte un craniu uman.

Deşi iniţial s-a crezut că ar fi vorba despre o întâmplare, săpăturile ulterioare au arătat, însă, că era vorba despre ceva premeditat, zona fiind un fel de cimitir în care erau sute de vase cu căpăţâni de om în ele.

„Prima ipoteză a fost că ar fi vorba de un ritual îngrozitor, poate de origine getică, implicând sacrificii umane”, ne-a mărturisit profesorul de istorie Radu Dragomir, tânăr student în acea vreme. „Ulterior, însă, pe baza studiului unor scrieri antice, s-a ajuns la concluzia că lucrurile erau mai simple decât păreau”, a adăugat profesorul.

După o atentă analiză, s-a ajuns la faptul că locuitorii cetăţii Dinogeţia (ca de altfel locuitorii mai multor cetăţi antice) urmau un cult ciudat, urmare a căruia morţii trebuiau neapărat îngropaţi în pământul natal, pentru că altfel sufletele lor nu-şi găsesc liniştea.

Şi cum cadavrele celor ucişi în lupte sau seceraţi de molime în timp ce făceau negoţ, la sute de kilometri distanţă, erau greu de adus, mai ales în sezonul cald, s-a recurs la un artificiu care poate părea complet deplasat în zilele noastre.

„Mortului i se scoteau inima şi i se tăia capul. În cele două locuri se presupunea că se află sufletul. Apoi, căpăţâna şi inima erau băgate în vase din lut, care erau apoi sigilate bine cu mai multe straturi de ceară de albine şi de untură de porc”, spune profesorul Dragomir.

Vă mai recomandăm şi:

Enigmele vestigiilor antice dispărute din Sarmizegetusa Regia: baia romană şi turnul circular 

Descoperirea uluitoare care adânceşte misterul manuscriselor de la Marea Moartă. „Prima dată am crezut că nu văd bine“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările