De astăzi încep să vorbesc despre cuvinte, despre istoriile ascunse în
împletitura de sensuri pe care le adună de-a lungul istoriei. Denumirile
de acţiuni şi de lucruri, numele oamenilor, ale locurilor, ale apelor
şi-ale numeroaselor dispoziţii pe care le ia vremea, anotimpul şi
sentimentele mi se par demne de cercetat - mixtura lor lexicală merită
scotocită. Zac în ea fragmente importante sau periferice ale marii
istorii.
Exasperaţi de alegerile mai mult sau mai puţin inspirate pe care le-au
făcut cu ocazia precedentelor alegeri prezidenţiale, când au ales fie un
inginer „uşor” cam comunist care le-a propus un model de „democraţie
originală”, fie un geolog puţin cam depăşit de magnitudinea funcţiei.
Antonio Caldara a avut o carieră lungă de compozitor al mai multor curţi regale europene, cea mai importantă fiind cea vieneză. Un precursor al lui Salieri, dacă vreţi, fără să lase o urmă adâncă în istoria muzicii. A fost redescoperit de barochiştii secolului XXI, care au găsit că muzica lui merită popularizată.
Ca să descifrezi politica internă a Rusiei, trebuie mai întâi să o cunoşti
pe cea externă. Este regula de aur a marelui urs, rece, precisă şi exactă
precum căderea geminidelor din decembrie.
În ultimii ani, politica externă românească pare a fi pe
pilot automat. Reactivă mai degrabă decât proactivă, România contribuie la
provocările regionale şi globale doar atunci când partenerii săi strategici,
fie SUA sau UE, ajung să îi solicite implicarea.
Preşedintele Klaus Iohannis, ocupat prea mult cu jocurile din PNL şi cu cele de pe terenul de golf, nu a avut timp să spună nimic despre cei doi ziarişti şi un activist de mediu bătuţi în pădurile Bucovinei.
Desigur, în prim plan, avem scandalul cu submarinele provocat de
americanii care le-au suflat de sub nas francezilor un contract pe care
îl aveau deja semnat şi parafat cu guvernul australian.
Cristian Măcelaru spre directoratul artistic al
Festivalului Enescu. Surpriza
anului 2020 pentru muzica românească a fost numirea timişoreanului Cristian
Măcelaru în funcţia de director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, unul
dintre prestigioasele ansambluri simfonice europene şi mondiale.
Să fii absolventă de Limbi Străine la Universitatea din Bucureşti, şi la
absolvire să vorbeşti doar engleza, mie, ca recrutor, îmi aprinde vreo
trei leduri. Iar după 25 de ani de job de Executive assistant prin
multinaţionale globale să vorbeşti tot doar engleza, îmi confirmă că
s-au aprins chiar cele care trebuiau să se aprindă.
Criza financiară şi pandemia au suit datoria publică de la cca 15% din PIB în 2008 la peste 47% din PIB la finele lui 2020 – este drept şi în contextul unor politici fiscale prociclice.
Angela Gheorghiu are o capacitate deosebită de crea conexiuni profunde în câteva minute cu sute de persoane. Am văzut tineri la început de carieră care i-au cerut sfatul şi ea era foarte atentă la cuvintele lor. O astfel de întâlnire îţi schimbă destinul.
A părut cel puţin disproporţionată reacţia Franţei de a-şi rechema pentru consultări ambasadorii din Australia şi Statele Unite (nu şi din Marea Britanie!) după încheierea pactului AUKUS, acord strategic între SUA, Marea Britanie şi Australia prin care Australiei i se transferă din partea SUA tehnologia propulsiei nucleare pentru submarine, un salt tehnologic major.
Cum-necum, prin cei 157 de parlamentari, PSD
controlează votul din parlament. Nu poate trece nicio moţiune de cenzură fără
votul lor, şi nici aprobarea noilor miniştri care i-ar înlocui pe cei de la USR
PLUS. Cu argumentul că „nu ne amestecăm în lupta internă din actuala coaliţie
de guvernare”. PSD e avantajat electoral de neputinţa funcţionării normale a
actualei coaliţii, şi o va ţine tot aşa.
Conceptul de soft power a fost creat în anii 90 de către Joseph Nye, acesta vorbeşte despre abilitate pe care o are un stat de a obţine ceea ce îşi doreşte fără a folosi forţa armată sau economică. Practic, soft power-ul arată abilitatea unui stat de a modela, într-o anumită măsură, preferinţele unui grup mai mare sau mai mic de cetăţeni din alte state prin promovarea unor valori, pentru a genera favorabilitate.
Ne-am obişnuit să idolatrizăm sau să hulim tot. Indiferent care este
subiectul, unii se vor plasa la o extremă pozitivă/laudativă, în timp
ce alţii vor ataca din toate direcţiile.
Despre retragerea Statelor Unite ale Americii din Afganistan se va mai vorbi mult timp de acum încolo. În funcţie de tabăra din care fac parte, politicienii vor căuta fie alibiuri, fie ţapi ispăşitori pentru operaţiunea păstorită de administraţia Biden.
Cred că azi a fost pentru prima dată în această ediţie a Festivalului când am văzut un dirijor îndrăznind să le arate corzilor interiorul palmei, cerându-le să cânte mai încet. Şi tot pentru prima dată am văzut un dirijor care cere explicit expresivitate cu gestul acela al degetelor strânse spre piept: Give it to me, give me your soul!
O după-amiază de sâmbătă, la început de toamnă. Televiziunile transmit ştiri despre multe îmbolnăviri şi puţine vaccinări, despre facturi mari la energie, despre criza de guvern şi cearta dintre cei doi penelişti care vor şefia partidului... Tocmai când credeai că urmează o ştire şi mai rea, crainica anunţă pe un ton vesel: „avem breaking news, dragi telespectatori! Klaus Iohannis ne recomandă să jucăm golf, e un sport pentru orişicine!”.
Oltiţa Cîntec este critic de teatru, doctor în Teatrologie, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte ″George Enescu″ din Iaşi, director artistic al Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) şi al Teatrului Luceafărul din Iaşi, preşedintă a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO).
Îngenuncherea şi umilirea Occidentului: exact despre asta e vorba şi trebuie să acceptăm, oricât ar fi de dureros, că asta este lecţia dată de talibanii care, acum, deasupra intrării în fostul Minister pentru problemele femeilor, au instalat însemnul care spune că aici se află foarte nou reînfiinţatul Minister pentru promovarea virtuţii şi pedepsirea viciului, instanţa guvernamentală însărcinată cu aplicarea Şaria, neîndurătoarea lege islamică.
Joyce DiDonato, diva muzicii baroce.
A intrat în scenă plutind, distinsă, delicată,
într-o rochie corail. (Avea s-o
schimbe în partea secundă cu una de un auriu strălucitor, şi ea subliniindu-i
silueta impecabilă.) Mi-a evocat apariţia pe scena Ateneului a legendarei
Elisabeth Schwarzkopf acum multe zeci de ani, în văluri, parcă planând. Aceeaşi
eleganţă, aceeaşi nobleţe, acelaşi farmec.
