Transportul internaţional de persoane în urmă cu 200 de ani. Cât făcea poştalionul tras de cai de la Sibiu la Viena

Mijloace de transport persoane la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX FOTO Oliviu Gaidoş

Dezvoltarea tehnologiei din „secolul vitezei” o putem regăsi şi în transportul internaţional de persoane. Autocare la cele mai înalte standarde, trenuri de mare viteză sau avioane cu ajutorul cărora distanţele sunt mult mai mici, fac parte din cotidian. Istoricul Oliviu Gaidoş a analizat modul în care se făcea transportul internaţional de persoane la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX.

Doctorand al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, istoricul bănăţean Oliviu Gaidoş este extrem de pasionat de istorie locală. Cu o rubrică săptămânală în ziarul local „Cetăţeanul”, cercetătorul a analizat modul în care se făcea în Transilvania şi Banat transportul internaţional în urmă cu două secole. „Transportul rudimentar, pe distanţe lungi, realizat prin intermediul căruţelor trase de cai, a cunoscut o îmbunătăţire substanţială la începutul secolului al XVIII-lea  în Banat, prin implementarea de către austrieci a sistemului staţiilor de cambiatură începând cu anul 1722. Precursoarele oficiilor poştale, aceste puncte strategice aflate la circa 5 mile germane (după 1813 la 2 mile, cca. 15 km), ofereau cai de schimb şi trăsuri. În jurul lor s-au construit hanurile de poştă unde călătorii se odihneau peste noapte. Transportul comun al pasagerilor împreună cu coletele era efectuat de cele două companii de transport: Banatische Fuhrwesen (1722 – ruta Lugoj-Timişoara) şi ‹‹Landkutschen›› (Diligenţa) (1727- ruta Viena – Timişoara)”, a explicat istoricul.

Potrivit lui Oliviu Gaidoş, în 1754 s-a introdus cursa Sibiu-Viena, o dată pe lună, iar din 1830 la două săptămâni.

„Durata unei călătorii era dată de mai mulţi factori: starea drumurilor (abia după 1800 încep să fie de piatră, din 1850 drumul de poştă Sibiu-Timişoara-Pesta devine drum de stat), călătoria cu diligenţa sau cu trăsuri particulare. În secolul al XVIII-lea drumul de la Lugoj la Viena ( venind de la Sibiu) se realiza cu poştalionul în circa 7-8 zile, iar la Buda se ajungea în 5 zile. O altă variantă mai ieftină decât diligenţa era cu trăsură închiriată, pentru care plăteai caii de poştă şi bacşişul vizitiului la fiecare staţie”, Oliviu Gaidoş, istoric.

Cercetătorul bănăţean mai arată că în 22 octombrie 1876 se inaugurează tronsonul de cale ferată Timişoara – Caransebeş,  trenul dotat cu vagoane de clasele I-III, impunându-se ca fiind cel mai modern şi eficient mijloc de transport. „Încet, transportul de poştă pentru pasageri a dispărut, diferenţa de preţ dintre cele două mijloace de transport în comun este subliniată în Krassoer Zeitung, nr. 12 din 1877 de un lugojean: biletul unui drum cu diligenţa până la Timişoara era dublu faţă de cel de clasa a III-a la tren şi confortul minim. La sfârşitul secolului, construcţia gării din Lugoj a fost mărită, crescând şi numărul trenurilor: personal (3), ‹‹tren fulger›› (Orient Express) şi tren accelerat (1). În 1904 lugojenii făceau cu personalul până la Timişoara 2 ore şi 2 minute, iar cu acceleratul pe ruta Lugoj – Timişoara – Budapesta 7 ore şi 4 minute”, a mai arătat istoricul Oliviu Gaidoş.