Timişoara, niciodată "roşie" la vot după Revoluţia din '89: "Curentul anti-comunist a fost mereu extrem de puternic"

Timişoara, niciodată

Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara este cerut şi la 25 de ani de la Revoluţie FOTO Ştefan Both

Timişoara (şi Timişul) a fost considerat după Revoluţia din 1989 un bastion al dreptei. Toţi primarii din 1990 până astăzi au fost din partide de dreapra. Partidele de stânga nu au avut prea mult succes în capitala Banatului nici în alegerile prezidenţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timişoara este oraşul în care a izbucnit Revoluţia anti-comunistă din 1989. În 20 decembrie, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism! Ceea ce a urmat nu a fost pe placul timişorenilor. Încă din 1990, ei au continuat proteste de stradă - ca o continuare a revoluţiei, pe care ei au considerat-o atunci neterminată.
 
S-a protestat vehemet împotriva lui Ion Iliescu şi al FSN-ului, considerat - pe bună dreptate - continuator al Partidului Comunist Român. Aşa a apărut şi Proclamaţia de la Timişoara, din 12 martie 1990, care s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevaratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara, unde nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. 
 
Participanţii la evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, nu au considerat Revoluţia încheiată şi au încercat să continue lupta în mod paşnic, dar ferm. Cele mai cunoscute cerinţe ale Proclamaţiei erau la punctul 8 şi 11.

Primul cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii PCR sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcţia de preşedinte. Această interdicţie se numeşte lustraţie. Al doilea se referea la descentralizare. Nu au fost niciodată puse în aplicare.

„Curentul anti-comunist era extrem de puternic în Timişoara”

Sentimentele anti-comuniste au fost puternice în Timişoara mereu, fiind oraşul în care s-a protestat vehement împotriva invaziei trupelor sovietice din Ungaria, în 1956. Sute de studenţi au avut atunci de suferit. Apropierea de vest, informaţiile din Occident, prin radioourile şi televiziunile din Ungaria şi Serbia, rudele celor emigraţi din comunităţile de germani, evrei şi maghiari au menţinut legăturile cu cei rămaşi acasă. Sunt o mică parte din explicaţiile pentru viziunea vesticilor. 

"Vrem descentralizare economică" - cereau timişorenii în 1990

 „Timişoara a fost mereu aproape de Europa. Avea informaţia din vest. După Revoluţie s-au dezvoltat rapid micile intreprinderi, iniţiativa privată, care a condus la orientarea oamenilor către dreapta. Până în 2000, pe o parte se situa partidul lui Iliescu, iar de cealaltă cei care doreau să intre în Uniunea Europeană şi o rupere faţă de trecutul comunist. Până la urmă, obligată, impusă şi neavând altă soluţie, şi PSD a îmbrăţişat intrarea în UE”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. 

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara
 
"FSN şi Iliescu erau continuatorii comunismului"
 
La ultimele alegeri parlamentare şi locale, a existat un vot major pentru Uniunea Social-Liberală (USL) din partea locuitorilor din Timişoara şi judeţul Timiş. Mulţi s-au întrebat dacă zona şi-a pierdut caracterul de dreapta.
 
„În anii 90, lucrurile erau destul de clare. Exista Iliescu şi foştii comunişti, şi cei care se opuneau lor. Nu a fost un vot politic în stilul occidental, pentru dreapta sau stânga. În Timişoara, curentul anti-comunist a fost mereu extrem de puternic. Lucrurile au început să se aşeze. Oamenii votau anti-stânga pentru că votau împotriva comuniştilor. Era un curent anti-comunist. Considerau că FSN şi Iliescu erau continuatorii comunismului, şi nu era deloc o ideea greşită. Cei care conduceau structurile ei erau din eşalonul doi comunist. USL a debusolat mult lucrurile. A dispărut opţiunea de dreapta-stânga. Electoratul nu mai ştia cine e dreapta, cine e stânga, cine sunt buni, cine sunt răi. USL nu a avut o construcţie foarte clară în ce priveşte culoarea politică. Nu s-a dat un vot împotriva dreptei şi nu înseamă că s-a votat stânga.”, a explicat Florian Mihalcea.

 
„Foarte mulţi timişoreni au plecat în exil”
 
Profesorul şi scriitorul Daniel Vighi, unul dintre cei care a întocmit Proclamaţia de la Timişoara, este de părare că Timişoara nu mai este bastionul dreptei, pentru că foarte mulţi locuitori au ales să plece în străinătate, iar locul lor a fost luat de emigranţii din judeţele Mehedinţi, Gorj şi Olt –zone cunoscute pentru modul cum votează pe eşichierul roşu.
 
„După Revoluţie a urmat un val de critici împotriva lui Ion Iliescu şi FSN. Timişoara a fost un bastion al dreptei, dar lucrurile s-au schimbat mult în decurs de un sfert de secol. Acest aspect s-a văzut la ultimele alegeri locale şi parlamentare, când cei din Timiş au votat masiv USL. Cred că Timişul şi-a pierdut acest renume de judeţ de dreapta. Foarte mulţi timişoreni au plecat în exil, au emigrat. În locul lor a venit o populaţie masivă din sudul României. Timişorenii cu anumite principii şi cu anumite valori au fost înlocuiţi. S-a format un alt electorat, lipsit de principii, cu viziuni mai de grabă de stânga. Din păcate este o altă lume în Timişoara. Cu siguranţă judeţul Timiş e deja unul de stânga, o spun cu părare de rău. Cred că ultimul bastion de dreapta se poate numi Aradul. Acolo a existat mai puţină imigraţie din exterior”, a declarat Daniel Vighi, care face parte din tabăra pesimiştilor.

Daniel Vighi s-a aflat pe străzile Timişoarei înainte de Referendumul din 2012

„Au venit indivizi care vorbesc cu dispreţ de istoria locului”
 
Profilul alegătorului din regiune este analizată şi de profesorul Viorel Marineasa, unul dintre vicepreşedinţii Societăţii Timişoara.

„Există un regres în privinţa interesului civic la Timişoara. Foarte mulţi au devenit oameni în turma PSD-ului. Au venit la Timişoara tot felul de indivizi care vorbesc cu dispreţ de oamenii locului, de istoria lui, şi o fac cu nonşalanţă. Înainte, Timişoara avea capacitatea de a asimila, de a-i aduce cumva pe cei veniţi la standarde timişorene. Se poate vedea că cei din a doua generaţie de olteni şi moldoveni îi vorbesc de urât pe cei care vin acum de acolo. Studenţii din Oltenia vin cu anumită educaţie din şcoli. Profesorul lor de istroie îi învaţă că Ceauşescu a fost un mare conducător, iar cel de română că Păunescu a fost o mare valoare. De la părinţi şi bunici ştiu că a fost mai bine în comunism.  La ce te poţi aştepta?!”, explică Viorel Marineasa.

„Timişoara a obosit”

Dacă după 1990, reprezentanţii FSN obişnuiau să ocolească cât se poate de mult Timişoara. La orice derapaj al politicienilor se putea umple Piaţa Victoriei cu protestatari. Societatea civică, extrem de puternică şi activă, cu din care făceau parte intelectuali de vază din Timişoara, taxa dur ieşirile nedemocratice de la Bucureşti. 
 


„Exista un spirit al Timişoarei care i-a deranjat pe FSN-işti, în care s-au cuibărit foştii comunişti, şi din care s-au desprins tot felul de partide cu apucături mizerabile. Timişoara a obosit! S-a schimbat la modul ciudat. Înainte nici nu călcau pe aici cei de stânga, pentru că erau huiduiţi şi primiţi cu răceală”, a mai spus Marineasa.
 
Una din problemele cu care se confruntă Timişul când sunt alegeri este prezenţă scăzută la urne. Cu greu mai pot fi convinşi oamenii să iasă la vot, în condiţiile în care nemulţumirea faţă de clasa politică este uriaşă.
 
„Probabl că unii oameni fac diferenţa între dreptul de a vota şi obligaţia de a vota. Sunt două lucruri diferite. Nu se duc la vot dacă ei consideră că nu îi reprezintă candidaţii. În altă parte, cei care se duc în număr mare, nu o fac din spirit civic. Foarte mulţi sunt scoşi de primari, merg de frică să nu fie luaţi la ochi că nu au pus ştampila acolo unde trebuie, sau nu au ascultat preotul. În aceste comunităţi primarul şi preotul au voci foarte puternice. Nu există spiritul civic ca la Timişoara”, a explicat Florian Mihalcea. 
 
Şi profesorul Viorel Marineasa a încercat să găsească răspuns şi pentru numărul scăzut al celor care se îndreaptă la urne, la alegeri. „Este acest dulce abandon al timişorenilor. După momente de euforie, pică totul într-o indiferenţă”, a completat Marineasa.

Numai primari de dreapta la Timişoarei 
 
Opţiunile de dreapta ale timişorenilor s-au văzut mereu la alegerile locale. Pompiliu Alămoreanu - independent (1989-1990), Liviu Borha – PNL (1990-1992), Viorel Oancea - Partidul Alianţa Civică, iar din 1996 până în 2012 primar a fost Gheorghe Ciuhandu, de la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD).
 

Gheorghe Ciuhandu, fostul preşedinte PNŢCD, a stat 16 ani la cârma Timişoarei
 
La ultimele alegeri locale, a câştigat Nicolae Robu, preşedintele Partidului Naţional Liberal filiala Timiş. 
 
„Votul direct al primarului arată orientarea politică a locuitorilor unui oraş. La parlament e mai complicat, politicienii mai migrează dintr-o parte în alta. În Timişoara, după Revoluţia au fost aleşi doar primari de dreapta”, a mai declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. 
 
Lucrurile au stat însă altfel în judeţul Timiş, unde mare parte din localităţi au devenit PSD-iste. În special în zona Lugojului. 

Sociologii trag un semnal de alarmă: "Însă clasa politică actuală nu mai reprezintă o soluţie pentru oameni" 

Din punct de vedere sociologic, există câteva trăsături importante care definesc alegătorul din Banat şi din zona de vest. Atitudinea civică dezvoltată, modelele occidentale, fac ca această zonă să fie diferită de restul ţării.
 
„Timişoara a fost un oraş al dreptei în perioada post-decembristă. Până în 2000, dreapta înseamna îndepărtarea de lumea veche, anti-comunism, dar şi pro-occidentalism, marşând spre un alt model şi un alt tip de societate. Indicatorii pe care îi avem în Banat, în general, dar în Timiş, în special, ne arată un contractualism, adică respectarea cuvântului dat. O monitorizare atentă a ce se întâmplă în societate. Există un angajament civic şi comunitar, prin numărul mare de ONG-uri şi calitatea lor, cu implicarea populaţie în decizia publică la nivel de Consiliu Local. Există consultări ale organizaţiilor civice, consiliile consultative de cartiere, participarea la luarea deciziilor. Aşa ceva este de neînchipuit la Botoşani, Vaslui sau Băieleşti. Există exigenţă civică, o monitorizare foarte atentă a aleşilor”, a declarat sociologul Alin Gavreliuc, decanului Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara.
 
Sociologii au observat însă o uşoară anesteziere a societăţii civice din Timişoara, în special după anul 2000. Este urmarea unei dezamăgiri din partea clasei politice şi tot ce ţine de oferta politică. Aşa se explică şi numărul celor care mai votează. 
 
„Dezamăgirile au fost mari. Începând cu momentul în care PNŢCD şi PNL au făcut alianţă cu Mircea Geoană. A fost o răsturnare simbolică a idealurilor revoluţiei. Se spunea: <Ai lor sunt la fel ca ai noştri>. Totul a culminat cu formarea USL, în care a intrat un exponent al dreptei, PNL, care a compromis pentru mult timp idealurile acestui partid. ”, a mai spus Gavreliuc.


Alin Gavreliuc, decanul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara
 
Societatea timişoreană nu se mai regăseşte în actuala clasă politică

Pentru că oamenii nu mai au încrede în politicienii care nu au făcut nimic în cei 25 de ani pentru a susţine Timişul - devenit al doilea contribuitor la bugetul statului centralizat, există o teamă că populaţia ar putea să dorească să aleagă un alt drum.

 „Nu ştiu ce se va întâmpla. Însă clasa politică actuală nu mai reprezintă o soluţie pentru oameni. Există o dinamică socială, o masă critică, iar deocamdată există o manifestare de lehamite. Timişoara este încă un bastion al civismului, iar o parte din populaţie nu se regăseşte în ce se întâmplă pe scena politică. Este posibil să pornească ceva dacă nu se întâmplă lucruri pozitive în următorii doi-trei ani. Este de aşteptat să se construiască o alternativă la ce este în prezent. Există de mai mult timp o presiune şi se fac eforturi diplomatice pentru a împiedica apariţia unei noi grupări politice în Banat. E un prag critic şi nu vor putea împiedica sau controla reacţiile oamenilor, ar putea porni o nouă revoltă. Va veni un moment al scadenţei”, a mai spus Alin Gavreliuc.  

„Oltenizarea Banatului nu a schimbat modul de gândire”

În opinia sociologului, în ciuda numărul mare de migranţi din sudul României, Timişoara a reuşit să conserve spiritul locului şi în modul de votare. S-a constatat că nu neparat rezidenţa îl face pe om timişorean, ci în primul rând împărtăşirea unui anumit set de atitudini şi valori comune
 
„Oltenizarea Banatului, începută în urmă cu mult timp, nu a schimbat radical modul de gândire de aici. Timişoara a reuşit să asimileze destul de bine poluţia care a venit”, a mai spus Gavriliuc.

CUM S-A VOTAT DIN 1990 până în 2009
 
Ion Raţiu obţine la Timişoara peste media naţională în 1990
 
În 1990, Timişul - excluzând zona locuită de numeroşi maghiari (Ţinutul Secuiesc, Bihor şi Sătmar), a avut cel mai mic procentaj al românilor care l-au votat pe Iliescu preşedinte, în condiţiile în care acesta avea zone unde se apropia de o unanimitate demnă de epoca comunistă.
 
Voturile pentru Radu Câmpeanu (22 %)-PNL şi Ion Raţiu –PNŢCD, (7,69 % – cea mai mare procentaj exceptând Bucureştiul) au venit preponderent din Timişoara, însă cei din restul judeţului, din sate şi zona Lugoj, au votat tot cu Iliescu.

 
Emil Constantinescu câştigă în Timiş în 1992
 
În 1992, bătălia s-a dat între Ion Iliescu (FDSN) şi Emil Constantinescu (CDR). În primul tur, 26,3 la sută din timişenii au votat cu Iliescu şi 51,1 la sută cu Emil Constantinescu. Din zona de vest, şi arădenii au votat masiv pentru candidatul Convenţiei Democratice, cu 45,1%.
 
În turul doi, Constantinescu l-a învins în Timiş pe Iliescu, cu aproape 70 de procente, la fel s-a întâmplat şi în Arad, cât şi în Ardeal, însă voturile masive din Oltenia şi Modova îl vor aduce din nou pe Iliescu la cârma ţării, cu media naţională de 61,4%. 

 
Timişul de dreapta a sărbătorit în 1996
 
Forţa Timişului democrat s-a văzut în 1996, când pentru intrarea în turul II au concurat candidatul Convenţiei Democratice, Emil Constantinescu, Ion Iliescu (PDSR) şi Petre Roman (USD). Dacă ţinem cont doar de opţinile din Timiş, în turul decisiv ar fi intrat Constantinescu (44,6%) şi Roman (22,1%). În finala s-au duelat însă Iliescu şi reprezentatul CDR. Pe ţară a fost 54,4%-45,6% pentru Constantinescu, iar în Timiş victoria a fost zdrobitoare pentru CDR, cu aproape 75 %. 

 
Timişenii au boicotat alegerile din 2000
 
În 2000, nemulţimiţi de situaţia politică şi economică din ţară, timişenii au decis să boicoteze alegerile, în primul tur votând puţin peste 30 la sută dintre alegători. Le fel s-a întâmplat însă în în toată Transilvania. În turul I, Iliescu a avut în Timiş 24,5 %, Vadim Tudor 25,4 %, Teodor Stolojan 18,6 %, Mugur Isărescu 16,3 % şi Gyorgy Frunda 4,1%. Adunând voturile celor de dreapta, iese un procentaj de 39%! 
 
Nemergând la vot, timişenii de dreapta au fost puşi să voteze în turul doi „răul cel mai mic”. Cei care şi-au putut călca pe inimă au pus ştampila pe „comunistul” Iliescu. Peste 65 la sută l-au votat pe Iliescu în detrimentul naţionalistului Vadim Tudir (PRM), astfel că Ion Iliescu revine la Cotroceni.

 
Schimbarea din 2004
 
La alegerile prezidenţiale din 2004, Timişul şi-a adus contribuţia la victoria lui Traian Băsescu (Alianţa Dreptate şi Adevăr - DA), în confruntarea cu Adrian Năstase (Alianţa PSD-PUR). Atât în primul tur, cât şi în cel de-al doilea, Băsescu şi ardeiul lui (brandul câştigător), au reputat victorii zdrobitoare în Timiş şi Arad, acesta din urmă judeţ devenit un veritabil fief al PDL.

 
Băsescu ia potul şi în 2009
 
În 2009, timişorenii au fost din nou dezamăgiţi înainte de alegeri, astfel că în primul tur au ieşit doar 50 la sută dintre cei cu drept de vot. În prima etapă s-au duelat Traian Băsescu (PDL), Mircea Geaonă (PSD) şi Crin Antonescu (PNL). Băsescu a avut aproximativ 40% în primul tur, câştigând cu aproape 60 de procente şi turul II în Timiş. S-a putut vedea însă şi numărul mare de votanţi pro Geoană, care a reuşit să îşi mobilizeze electoratul să iasă la vot.


Cum au votat hunedorenii la alegerile prezidenţiale, între 1989 şi 2009

În 1990, la primele alegeri prezidenţiale organizate după răsturnarea regimului comunist, în Hunedoara oamenii au votat masiv cu Ion Iliescu. Candidatul Frontului Salvării Naţionale a obţinut în judeţ 89,73 la sută din numărul de voturi, în timp ce Radu Câmpeanu (PNL) a obţinut 6,53 la sută din voturi, iar Ion Raţiu (PNŢ) a fost preferat de mai puţin de patru procente din numărul votanţilor. Rezultatele alegerilor din 1990 au clasat Hunedoara în topul judeţelor din Banat şi Ardeal în ce priveşte susţinerea acordată lui Ion Iliescu.

În mai 1990, când au fost organizate alegerile, judeţul era încă puternic industrializat, iar cea mai mare parte a localnicilor lucrau în marile combinate şi uzine dezvoltate în deceniile precedente şi în industria minieră. Comunitatea din Valea Jiului era percepută ca una dintre cele mai solide mase de sprijin pentru candidatul Ion Iliescu, fiind receptivă la promisiunile că zona va prospera datorită acestuia.

Iliescu, cel mai iubit de hunedoreni

Trendul favorabil lui Ion Iliescu s-a menţinut în Hunedoara şi la următoarele alegeri prezidenţiale, care au avut loc în toamna anului 1992. Iliescu a obţinut atunci peste 44 la sută din voturile exprimate de alegătorii hunedoreni în primul tur al alegerilor din 1992, în timp ce Emil Constantinescu (Convenţia Democrată Română) l-a urmat cu 25 la sută din voturi, iar Gheorghe Funar (Partidul Unităţii Naţionale Române) a înregistrat 18,2 procente. Hunedoara ocupa primul loc între judeţele din Ardeal în privinţa procentelor obţinute de Ion Iliescu, în acel prim tur de scrutin, şi unul din ultimele locuri în regiune în ce priveşte procentele obţinute de Emil Constantinescu.
 
În turul al doilea, cea mai mare parte a alegătorilor care l-au preferat pe naţionalistul Gheorghe Funar s-au reorientat, acordându-i sprijin lui Ion Iliescu. Acesta a primit aproape două treimi din voturile hunedorenilor. Comunitatea îşi arăta din nou loilaitatea pentru Ion Iliescu, chiar dacă în judeţele vecine Timiş şi Arad acesta pierduse majoritatea în favoarea lui Emil Constantinescu. Înaintea alegerilor din 1992, marile centre industriale din judeţ se aflau deja la începutul declinului accentuat şi aveau loc primele închideri ale unor exploatări miniere nerentabile pentru statul român şi primele disponibilizări. Angajaţii din industria grea şi minerit au rămas totuşi o forţă electorală importantă, nezdruncinată în faţa oricărei dorinţei de schimbare a societăţii.

Judeţ favorabil lui Ion Iliescu şi în 1996

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din 1996 i-a adus lui Ion Iliescu (FSN) o treime din numărul de voturi înregistrate în judeţul Hunedoara. Contracandidatul său Emil Constantinescu a înregistrat o scădere la 23,5 la sută din voturi faţă de alegerile din 1992, când obţinuse cu două procente mai mult. Petre Roman (Uniunea Social Democrată) a avut un scor electoral de 22,6 procente, iar Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare) a obţinut peste şase procente.
 
La fel ca în alegerile prezidenţiale din 1990 şi 1992, Hunedoara se menţinea în topul judeţelor din Ardeal şi Banat în ce priveşte apropierea faţă de Ion Iliescu. De asemenea, discursurile naţionaliste ale lui Vadim Tudor au atras un procent dublu de votanţi faţă de judeţele vecine Arad, Timiş, Alba sau Caraş Severin. Candidatul PRM a avut succes mai ales în Valea Jiului şi în zona Bradului – ţara moţilor lui Avram Iancu. În al doilea tur de scrutin, hunedorenii au rămas consecvenţi preferinţei pentru Ion Iliescu, Hunedoara fiind în 1996 singurul judeţ din Transilvania unde acesta a obţinut peste jumătate din voturi, în comparaţie cu Emil Constantinescu.

Vadim Tudor, mai votat decât Iliescu în 2000

Alegerile prezidenţiale din noiembrie - decembrie 2000 l-au avut în prim-plan, în judeţul Hunedoara, pe Corneliu Vadim Tudor. A fost pentru prima dată când un candidat la funcţia de preşedinte al României reuşea în primul tur de scrutin să îl surclaseze pe Ion Iliescu. Corneliu Vadim Tudor a fost votat de 35,8 la sută dintre alegătorii hunedoreni, în timp ce Ion Iliescu a obţinut 34,5 la sută din voturi. Pentru Ion Iliescu voturile au fost suficiente pentru a pune Hunedoara din nou în topul judeţelor din Transilvania, în ce priveşte numărul simpatizanţilor săi.
 
În acelaşi prim tur de scrutin Theodor Stolojan (Partidul Naţional Liberal) era votat de 12,9 la sută dintre elegătorii hunedoreni, iar Mugur Isărescu primea 6,2 la sută din voturi. În turul decisiv al alegerilor prezidenţiale din anul 2000, Iliescu l-a surclasat pe Vadim Tudor, cu un scor de aproape 60 de procente. Comunitatea din judeţ se resimţea în acei ani după disponibilizările masive din industrie şi minerit, care au făcut ca zeci de mii de oameni să îşi piardă locurile de muncă şi să plece spre zonele natale din Moldova, de unde au fost aduşi pentru a munci în judeţ. Valea Jiului, aflată în declin demografic accentuat din această cauză, a rămas totuşi o forţă electorală pentru candidaţii partidelor de stânga.

Urmaşii lui Iliescu s-au impus în 2004 şi 2009

Hunedoara a rămas un judeţ ataşat stângii şi la alegerile prezidenţiale din anul 2004, când în ambele tururi de scrutin, Adrian Năstase (Uniunea Naţională PSD+PUR) a obţinut mai multe voturi decât principalul său contracandidat, Traian Băsescu (Alianţa Dreptate şi Adevăr, formată din PNL, PD şi UDMR). În municipiul Deva, Traian Băsescu câştiga majoritatea voturilor, la fel ca în marile oraşe din Transilvania, însă populaţia Văii Jiului a rămas consecventă. În primul tur de scrutin Adrian Năstase a fost votat de circa 40 la sută dintre alegătorii din judeţul Hunedoara, obţinând un scor dublu faţă de Traian Băsescu. Şi-a păstrat avansul de 20 de procente şi în cel de-al doilea tur de scrutin.

La alegerile din 2009, cei mai mulţi dintre alegătorii hunedoreni l-au preferat în primul tur de scrutin pe Mircea Geoană (PSD). Candidatul Partidului Social Democrat a obţinut peste 75.000 de voturi în judeţ, în timp ce Traian Băsescu (PD-L) a fost votat de 56.000 de alegători din Hunedoara, iar Crin Antonescu (PNL) de 54.000 de oameni. În turul decisiv, diferenţa dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană a fost în de aproape 20 de procente. Alegătorii din judeţul Hunedoara i-au adus lui Mircea Geoană peste 140.000 de voturi, faţă de 95.000 de voturi cât a obţinut actualul preşedinte al României.

Valea Jiului, nucleul votanţilor stângii

Explicaţia pentru avantajele înregistrate în judeţul Hunedoara, în ultimele decenii, de candidaţii partidului lui Ion Iliescu este prezentată de jurnalistul Alexandru Gruian, specialist în poitică. „În timp ce Deva a votat permanent ca marile oraşe, Valea Jiului a fost cap de afiş, în ce priveşte loialitatea faţă de Ion Iliescu. Explicaţia e destul de simplă. Hunedoara figura până în 1989 drept unul dintre primele 10 judeţe industrializate ale României, cu industrii extractive şi prelucrătoare în primul rând, deci industrii primare, minerit, siderurgie.
 
De la Brad, trecând prin Hunedoara şi până la Petroşani, oraşele erau multe, dar mici, fără universităţi cu profil umanist, care să aducă şi alte puncte de vedere. Deci, cum se spunea într-un cântec - judeţ de oţelari, mineri şi strungari. Prin urmare, iată profilul tipic al votantului de stânga - muncitorul, ameninţat cu privatizări, dependent de subvenţii de la stat. Mulţi dintre ei, în special în Valea Jiului, au fost aduşi din Molova în cadrul unor acţiuni numite 5000, 9000, 7000, adică desemnând numărul de oameni care trebuiau aduşi pentru minerit din Moldova. Ei au format populaţia majoritară a zonei, obişnuită cu munca grea, abrutizantă, cu o educaţie precară şi cu cultivarea sentimentului de detaşament de avangardă al clasei muncitoare”, a explicat Alexandru Gruian.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: