Sezonul groazei în învăţământ. Educaţia timişeană a rămas corigentă în 2011. Vezi bilanţul de coșmar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corigenți în masă, fraudă și aproape nicio performanță. Examenele naționale au șocat Timișul în această vară. De la performanța aproape inexistentă la Evaluările naționale, la cea mai mică promovabiltate din istorie la Bac și fraude până și în rândul profesorilor, la examenul de titularizare.

An istoric pentru educația timișoreană. Rezultatele de la examenele naționale au dat bătăi de cap unui sistem care formează viitoarele generații. De la elevi, la viitori studenți sau profesori, s-a picat în masă la performanță și mai ales, fairplay.

Agonie și extaz la afișarea contestațiilor: unul a trecut după recorectare, altul a rămas picat "la mustaţă"

În timp ce unul din trei elevi timișeni a luat sub nota cinci la Evaluările Naționale, nici comisia de corectare nu a trecut testul cu brio. Diferenţele de până la două puncte dintre notele de la contestaţii şi cele iniţiale au scos la iveală superficialitatea celor din comisia de corectare a Evaluării Naţionale. Profesorii riscă doar o sancţiune. Între timp, viitorul elevilor poate fi compromis de o greşeală a corectorilor.

Psihologul Tudorel Butoi despre elevii care au picat la BAC: "Unii îşi pun pistolul la cap, alţii merg şi beau whiskey

Proba de foc a acestui sezon a fost însă examenul maturității, care a fost picat de mii de elevi ți instituții de învățământ. Bilanțul groazei indică cifre îngrijorătoare. Unul din trei elevi au promovat Bac-ul în Vest. Matematica a fost proba fatală pentru cei mai mulţi. Bacalaureatul a avut rezultate dezastruoase în Vestul ţării. Sute de elevi au luat nota 1, în timp ce examenul s-a picat în masă. Elevii de la nouă școli din județe au picat, aproape în totalitate Bacalaureatul, în timp ce frauda nu a lipsit din aproape nicio localitate. Cu una dintre cele mai mici procente de promovabilitate din toată ţara, elevii picaţi dau vina pe camerele de supraveghere, în timp ce directorii liceelor cu rezultate ruşinoase spun că nu au nicio vină pentru acest eşec.

Banatul nu mai e fruncea. Elevii timişeni, pe locul cinci în ţară la codaşi. Tinerii dau vina pe discriminare

Nici dascălii nu au trecut însă testul fairplay la examenele naționale din acest an. Înainte de a se afișa rezultatele, examenul de titularizare a scos la iveală fraudă și nepăsare, înrândul profesorilor timișeni. Titularizarea s.a dovedit a fi un eşec pentru profesori. Dezamăgirea a fost cuvântul cheie pentru titularizare în Timiş. Dacă unii s-au plâns că subiectele au fost foare grele, alţii au încercat să copieze sau au lipsit. Cinci cadre didactice din judeţul Timiş au fost prinse în timp ce încercau să copieze, folosind un sistem handsfree, în timp ce alte sute de profesori nici nu s-au prezentat la testare. Cei rpezenți au motivat - subiectele au fost grele, posturile prost plătite şi concurenţa, pentru nimic.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite