Patronul unei case de schimb valutar din Timişoara, despre hoţii care i-au furat 150.000 de euro: „Profesionişti de profesionişti”

Patronul unei case de schimb valutar din Timişoara, despre hoţii care i-au furat 150.000 de euro: „Profesionişti de profesionişti”

Jabri Tabrizi, supranumit şi „regele” caselor de schimb valutar din Timişoara FOTO Adevărul

O casă de schimb valutar din centrul Timişoarei aparţinând lui Jabri Tabrizi, supranumit şi „regele” caselor de schimb valutar din Timişoara, a fost spartă în noaptea de sâmbătă spre duminică de hoţi despre care Tabrizi spune că au fost „profesionişti de profesionişti”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hoţii care au spart casa de schimb valutar din centrul Timişoarei din care au furat 150.000 de euro nu au avut complici din interior, susţine proprietarul casei de schimb, sirianul Jabri Tabrizi. Supranumit „regele” caselor de schimb valutar din Timişoara, Tabrizi susţine că hoţii au fost „profesionişti de profesionişti”, acţionând după ultimele metode în materie de jafuri.

„Au acţionat pe sistemul nou. Vin cu aparatul, stau în maşină şi îţi ia frecvenţa de la sistemul de securitate. Îţi iau frecvenţa şi pe frecvenţa respectivă anulează tot”, a declarat Jabri Tabrizi. Potrivit proprietarului casei de schimb valutar, hoţii au dat dovadă de foarte mult tupeu, smulgând alarma de pe faţada clădirii aflate în zona ultracentrală a Timişoarei. După aceea, hoţii au intrat prin spate şi nici gratiile pe care nu le-au putut tăia nu le-au stat în cale.

„Este un geam care are gratii groase. Au încercat să le taie, dar nu au reuşit şi atunci au luat cărămidă cu cărămidă şi au scos geamul cu totul. Au intrat în casa de schimb, au luat camerele şi serverul, au tăiat cu aparatul de sudură seiful, au luat 150.000 de euro şi au dat cu spumă de stingere a incendiilor ca să nu rămână urme”, a mai declarat Tabrizi, potrivit căruia Poliţia nu are încă un cerc de suspecţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: