Raluca Cheresteş este studenta de la Medicină care vrea să salveze lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 21 de ani este studentă în anul II la Medicină, timişoreanca fiind implicată într-o serie de proiecte de voluntariat. Tânăra putea să devină stewardesă sau pilot, la fel ca şi părinţii ei, dar a ales să îşi ajute semenii.

Profil:

Născută. 17.02.1990, Timişoara
Studii. Studentă Facultatea de Medicină, anul II
Familie. Necăsătorită

Raluca Xenia Cheresteş e una dintre studentele eminente ale Facultăţii de Medicină din Timişoara. De la o vârstă fragedă, timişoreanca a ştiut că îi este destinată cariera de medic. A luptat din greu pentru visul ei, a trecut prin urcuşuri şi coborâşuri, dar în cele din urmă a ajuns să facă ceea ce îi place. Încă din primii ani de şcoală, tânăra a fost atrasă de zâmbetul oamenilor, astfel că a ştiut că stomatologia urmează să facă parte din viitorul ei.

„În clasa a XII-a mi-am dat seama că există prea multe cabinete de stomatologie în Timişoara, astfel că un specialist în plus ar fi fost inutil, mai ales că piaţa era atât de aglomerată. Am suferit că nu mi se îndeplineşte visul, dar a trebuit să caut altceva”, a spus Raluca Xenia Cheresteş. Cum tatăl ei lucrează în aviaţie, tânăra a cochetat pentru scurtă vreme cu ideea că ar putea să devină chiar ea un pilot. Un alt gând a fost să îmbrăţişeze meseria de stewardesă, însă pensionarea rapidă din aviaţie a speriat-o.


„După doi ani de studiu şi practică, în prezent pot să spun că sunt atrasă de chirurgia plastică. Anul acesta am făcut practica la cardiologie, o zonă destul de grea, dar cu multe recompense sufleteşti. Sunt destul de atrasă şi de studiul inimii. Marea problemă e că încă nu ştiu dacă voi ajunge doctor în România sau în străinătate. Mi-ar plăcea să rămân în ţară, dar nu ştiu dacă am un viitor aici”, a mai spus studenta de la Medicină.

Ajută bolnavii

Între cursuri şi practică, Raluca a devenit voluntară a Societăţii Studenţilor în Medicină din Timişoara (SSMT), o organizaţie non-guvernamentală ai cărei beneficiari sunt chiar bolnavii din judeţ. Până acum, SSMT a organizat mai multe campanii împotriva bolilor cu transmitere sexuală, studenţii au acordat consultaţii medicale gratuite în mediul rural şi au simulat un accident în campusul studenţesc pentru a atrage atenţia asupra ratei mortalităţii provocate de evenimentele rutiere.
„În fiecare zi am ocazia să descopăr o nouă latură a medicinei. Meseria de doctor e frumoasă, însă implică destule greutăţi. Sunt hotărâtă să îmi urmez acest vis şi să salvez cât mai multe vieţi”, a mai spus Raluca Cheresteş.

Întrebări şi răspunsuri

Care e portretul robot al studentului la Medicină?
Meseria de medic înseamnă multă dedicaţie. Nu contează dacă eşti femeie sau bărbat, ci cât de serios eşti. Cred că medici trebuie să devină doar cei care sunt convinşi că această meserie li se adresează în totalitate, fără să fie împinşi de părinţi sau gândul unei îmbogăţiri rapide. Clar, nu trebuie să îţi fie frică de sânge.

Cum a decurs practica până acum?

Cea mai ciudată experienţă a fost atunci când am avut ocazia să lucrăm pe cadavre. A fost puţin sinistru, dar am trecut peste şi chiar am avut ocazia să învăţăm lucruri noi.

Ce-i place
Timişoreanca iubeşte oraşul în care locuieşte şi spune că fiecare zi începe cu prietenii cei mai buni lângă ea. „Îmi place să fiu înconjurată de oameni. Îmi place să ies cât mai mult în oraş. La fel de mult îmi place să mă implic în proiecte. Pentru mine nu contează recompensele în bani, ci cele de ordin sufletesc”, a spus Raluca.

Ce nu-i place
Ralucăi Cheresteş nu îi plac persoanele negativiste. „Sunt un om optimist. Îmi place să mă întâlnesc cu oameni zâmbitori şi politicoşi. Lumea e prea stresată din cauza lucrurilor mărunte şi uităm să ne bucurăm pentru apropiaţii noştri”, a mai spus timişoreanca.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite