Primarul Timişoarei despre efectele „revoluţiei fiscale” : ,,Vom avea o gaură în buget de 33 de milioane de euro“

Primarul Timişoarei despre efectele „revoluţiei fiscale” : ,,Vom avea o gaură în buget de 33 de milioane de euro“

Nicolae Robu susţine că Timişoara nu va mai putea face investiţii din cauza reducerii bugetului

Timişoara pierde, în urma modificărilor din Codul Fiscal, 33 de milioane de euro din bugetul local, susţine primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Edilul a declarat  vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul filialei PNL Timiş, că măsurile fiscale asumate de Guvernul Tudose vor avea urmări negative pentru majoritatea oraşelor importante din România.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că a făcut un calcul al sumelor pe care bugetul local al Timişoarei le va pierde ca urmare a „revoluţiei fiscale” a Guvernului Tudose.  ,,Este un lucru pozitiv să scadă fiscalitatea. Problema este că prin aceasta va scădea şi bugetul local. Vorbind de Timişoara, bugetul va scădea cu 35% pe an. Asta înseamnă 33 de miloane de euro gaură în buget. Până la finalul mandatului eu intenţionam să realizăm încă două pasaje şi două poduri peste Bega, plus alte investiţii unele aflate în conservare de cel puţin 10 ani “ a spus Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timişoarei, majorarea cotei părţi din impozitul pe venit la 43% este este insuficentă. Robu  spune că majorarea ar fi trebuit să fie undeva la 66%. Pe această cale el a transmis un mesaj colegilor din alte primării:  ,,Ordonanţa de urgenţă trebuie să fie aprobată de Parlament. Fac apel la toţi colegii primari şi le cer să reprezinte interesul public”, a mai declarat Robu potrivit căruia Timişoara are nevoie de investiţii majore în condiţiile în care se pregăteşte pentru anul 2021, când este Capitală Europeană a Culturii. 

Nicolae Robu nu s-a limitat să vorbească doar despre măsurile fiscale ce afectează Timişoara şi marile oraşe din România. Construcţia unui nou spital regional este o necesitate nu doar pentru Timişoara, cât şi pentru zona de Vest a României.  În ultimele săptămâni, Nicolae Robu a fost acuzat că se împotriveşte unei astfel de investiţii. ,,Guvernul PSD a hotărât să facă un spital regional la Timişoara. Eu nu am văzut nicio hotărâre de Guvern prin care să se ia o astfel de decizie, doar discuţii despre acest aspect. Este firesc ca unul din cele cinci spitale să  fie aici. Mai firesc era ca acesta să fie inclus în proiectul celor trei spitale realizate prin fonduri europene. Eu sprijin un astfel de obiectiv”, a mai declarat Nicolae Robu. (Alexandru Horvath) 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările