Poliţia, învinsă de un şofer care s-a plâns că a fost lăsat fără permis pentru o faptă inventată
0Un şofer din Timişoara a reuşit să anuleze în instanţă o amendă primită pentru că a lovit o maşină şi a plecat de la faţa locului fără a anunţa incidentul la Poliţie. În proces, şoferul a arătat că la momentul la care Poliţia spune că a produs tamponarea era la ştrand.
Printr-un proces deschis la Judecătoria Timişoara în noiembrie 2020, un şofer amendat de Poliţie şi lăsat fără permis pentru că a tamponat o maşină şi a plecat de la faţa locului fără a declara accidentul a contestat sancţiunea în instanţă, susţinând că fapta a fost inventată.
În proces, şoferul a arătat că în 02.11.2020 a fost invitat de către un agent de politie la Biroul Rutier Timişoara să i se comunice un proces verbal de contravenţie pentru o din data de 14.08.2020. Potrivit procesului-verbal, şoferul a fost amendat şi lăsat fără permis pentru că în data de 14 august 2020 a lovit o maşină şi a plecat de la faţa locului fără a anunţa proprietarul sau Poliţia.
Şoferul a arătat în instanţă că „nu avea ce să declare atâta timp cat nu a săvârşit nici o contravenţie la regimul rutier, nu a avariat nici o maşină, dovada ca maşina sa nu are nici o avarie sau zgârietură pe partea despre care spune agentul de politie ca ar trebui sa apară”.
Reclamantul a mai susţinut în proces că în data la care Poliţia spune că a produs accidentul trebuia sa aştepte la Gara de Nord din Timişoara un prieten care sosea de la Bucureşti cu trenul de dimineaţa, însa înainte de a pleca spre gară acesta l-a sunat spunându-i să nu mai vină deoarece trenul are întârziere şi va lua un taxi spre casă.
Astfel, bărbatul s-a hotărât să meargă împreună cu prietena sa şi cu fiica acesteia la ştrandul termal, unde au plecat dimineaţa şi au stat până seara la 19.30-20.00.
Şoferul a arătat că „este absurd să i se reproşeze faptul ca ar fi lovit nu stiu ce maşina în parcare la ora 16.05, nici măcar locul nu se poate întelege din procesul verbal de contravenţie, cât timp era la ştrand la acea oră”. Şoferul a mai spus în process că i-a cerut poliţistului să îi spună cine este proprietarul maşinii avariate, dar poliţistul a refuzat să îi spună, susţinând că sunt date confidenţiale.
Judecătoria Timişoara a admis cererea şoferului şi a anulat procesul-verbal de contravenţie, în hotărârea luată cântărind greu mărturia prietenei şoferului amendat.
„Plecând de la prezumţia de temeinicie a procesului–verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor,fapta fiind constatată personal de agentul constatator, soluţia instanţei nu se va baza numai pe aceasta ci şi pe probele administrate în cauză.
Din depoziţia martorei L.I.Ş., audiată în cauză se reţine că în data de 14.08.2020, petentul nu a lovit nici o maşină. În consecinţă, instanţa constată că petentul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiilor reţinute în sarcina sa”, se arată în sentinţa Judecătoriei Timişoara, care nu este definitivă.