Pedeapsa primită de un tată care şi-a snopit în bătaie fiul de nouă ani pentru că a uitat să încuie poarta. Sentinţa e finală
0Judecătorii au emis sentinţa finală într-un dosar în care un bărbat de 48 de ani a fost trimis în judecată fiind acuzat de violenţă în familie după ce şi-a snopit în bătaie copilul de nouă ani.
Un an şi o lună de închisoare cu suspendare. Aceasta este pedeapsa definitivă primită de un bărbat de 48 de ani din oraşul Nădlac, judeţul Arad, acuzat că în vara acestui an şi-a bătut cu sălbăticie fiul în vârstă de nouă ani. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie, fiind acuzat că, în vara acestui an, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a bătut pe fiul său până la umplut de sânge.
„În timp ce se afla la locuinţa situată în oraşul Nădlac, inculpatul i-a aplicat fiului său, în vârstă de 9 ani, mai multe lovituri la nivelul feţei, spatelui, pieptului şi al mâinii drepte, folosind un obiect contondent din lemn, provocându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale”, au arătat procurorii în rechizitoriu. Potrivit procurorilor, bărbatul şi-a nenorocit fiul în bătaie pentru că a uitat să încuie uşa casei.
Cu ocazia procesului, tatăl violent şi-a recunoscut fapta, arătând că „era nervos si supărat deoarece fiul său in repetate rânduri a uitat descuiată poarta de acces în curte şi uşa de acces în casă”. „Instanţa va avea în vedere necesitatea unei reacţii ferme împotriva abuzului domestic în speţă necesitatea protecţiei minorilor împotriva unui asemenea gen de corecţii fizice aplicate de către părinte exprimată şi în hotărârea ce s-a aflat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza D.M.D împotriva României din 3 octombrie 2017 în care s-a apreciat că unicitatea copiilor-potenţialul şi vulnerabilitatea lor, dependenţa lor de adulţi - face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puţină protecţie, ci de mai multă, în faţa violenţei, şi inclusive să fie protejaţi de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă”, se arată în sentinţa prin care bărbatul a fost condamnat în primă instanţă. Decizia a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara şi a fost menţinută.