Pădurile din Vest sunt furate ca-n codru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) şi-a prezentat activitatea pe anul trecut. „Poliţia pădurilor” a făcut 1.000 de controale pe parcursul anului trecut, descoperind că s-au tăiat ilegal peste 2.000 de metri cubi de lemn.

Inspectoratul Silvic verifică pădurile şi fondurile de vânătoare din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin, având sub lupă 930.000 de hectare de pădure. Potrivit şefului de inspectorat, Aristotel Vişoiu, în Timiş sunt 110.000 de hectare de pădure, cumulând peste două milioane de metri cubi de lemn.
Potrivit lui Vişoiu, în cele trei judeţe ar mai fi loc de tăiat păduri. „În Timiş s-au putut tăia anul trecut 380.000 de metri cubi de lemn, dintre care s-au tăiat 250.000 de metri cubi de lemn”, a spus Vişoiu. Potrivit acestuia problema cea mai mare nu este că se taie mai mult lemn decât trebuie, ci că se taie din locuri care ar trebui protejate. „Sunt zone care nu mai suportă tăieri şi de acolo se recoltează lemn, iar în zonele în care ar trebui să se exploateze nu se taie din cauza lipsei drumurilor forestiere de acces”, a mai spus Vişoiu. Cele mai mari probleme sunt în zona Criciova, Victor Vlad Delamarina şi Făget din Timiş, dar şi zona Fârliug din Caraş-Severin.
Pe tot parcursul anului 2009, inspectoratul a făcut în cele trei judeţe peste 1.000 de controale. „În regiune sunt 308 firme de comerţ şi exploatare forestieră. Aici a fost confiscat lemn de 77.000 de lei. De asemenea, pentru 65 de metri cubi s-au dat amenzi, iar pentru 2.300 de metri cubi de lemn tăiaţi s-au făcut dosare penale”, a mai spus Aristotel Vişoiu. Acesta a spus că problema cea mai mare nu este tăierea cât transportul în condiţii nesigure.
„Lemnul este transportat cu camioane care nu au racoanţe (fier brut care ţine buştenii) şi la curbe se pot rupe chingile şi pot fi provocate adevărate dezastre”, a mai spus Vişoiu. O altă problemă care crează haos în păduri este administrarea lor, pentru că persoanele fizice care şi-au redobândit pădurile refuză să încheie contracte de administrare cu Ocoalele Silvice.

Timişul stă bine la „vânat”
Raportul „Poliţiei pădurilor” arată că în Timiş sunt 86 de fonduri de vânătoare întinse pe suprafeţe cuprinse între 5.000 şi 15.000 de hectare. Aristotel Vişoiu susţine că Timişul este pe locul doi pe ţară la numărul de fazani, iepuri şi căprioare, în timp ce găzduieşte şi aproape 1.000 de cerbi comuni şi 750 cerbi lopătari. Judeţul are peste 2.600 de vânători, fiind loc de încă 800 de oameni pasionaţi să ia la pas câmpul şi pădurile în fuga după vânat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite