O şoferiţă din Oltenia a căzut cu maşina în canalul Bega, lângă podul Decebal

O şoferiţă din Oltenia a căzut cu maşina în canalul Bega, lângă podul Decebal

Matizul a aterizat în Bega Foto: pressalert.ro

Accident grav miercuri seara la Timişoara. O şoferinţă a pierdut controlul volanului şi a plonjat cu maşina în canalul Bega, în zona podului Decebal

Şoferinţa, care conducea un Matiz înmatriculat în judeţul Olt, venea dinspre Prefectură şi se îndrepta spre strada Pestalozzi. 

După ce a trecut podul Decebal a făcut virajul spre dreapta, către Complexul Studenţesc. A fost momentul în care femeia s-a pierdut cu firea, a tras de volan prea tare, a trecut peste bordură şi a plonjat cu maşina direct în Bega.
 
Pasagerul din dreapta a reuşit să iasă imediat din maşină, nu însă şi şoferiţa care a rămas blocată până au sosit pompierii de la ISU Banat. Starea ei a fost foarte gravă, însă medicii de la SMURD au reuşit să o resusciteze, iar apoi au transportat-o la spital.
 
Şoferinţa are 33 de ani şi este începătoare. Ea are pe maşină şi semnul galben pentru începători. Bărbatul care se afla în maşină a povestit că şoferinţa nu stăpânea prea bine virajele, a tras de volan în dreapta şi aşa au ajuns în Bega. Accidentul s-a petrecut pe o porţiune în care nu poţi avea nici viteză, iar din acel unghi pare imposibil de ajuns în albia canalului.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: