Nemții din Banat protestează împotriva închiderii Consulatului German

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe al Germaniei a anunţat că închide instituţia din capitala Banatului, urmând să păstreze doar un consulat onorific. Numeroşii oameni de afaceri germani din Banat sunt nemulţumiţi de decizie şi sunt decişi chiar să organizeze un protest.

Consulatul German din Timişoara, una din instituţiile de prestigiu ale nemţilor din Banat, urmează să fie închis. Anunţul a fost făcut de Ministerul de Externe al Germaniei, iar motivul este legat de criza financiară.

Există un anunţ oficial prin care se spune că Ministerul de Externe German va închide Consulatul de la Timişoara, datorită situaţiei bugetare. Acest lucru se va întâmpla pe termen mediu şi urmează fie numit un consul onorific care va fi susţinut de Ambasada Germaniei de la Bucureşti şi de Consulatul General de la Sibiu”, a transmis Klaus Christian Olasz, care ocupă funcţia de consul la Timişoara din 2009.

Consulatul German de la Timișoara a fost înființat în 1990, când, prioritar a fost acordarea de ajutor umanitar românilor. A urmat activitatea consulară specifică secţiei de vize. De atunci s-a creat o legătură strânsă cu etnicii germani din Banat și nordul Transilvaniei, au acodat consiliere atât pentru întreprinzătorii germani, prezenţi în număr tot mai mare

Consulatul German şi-a creat o imagine deosebit de bună la Timişoara. La iniţiativa lor s-a demarat festivalul Bega Bulevard, ei au înfiinţat Asociaţia Consulilor din Timişoara, vin în întâmpinarea oamenilor de afaceri. Au legături strânse cu Centrul Cultural, cu teatrul, cu mass-media și se implică în multe evenimente. Ştiu că foştii consuli de la Timişoara au promis că vor interveni la Ministrul de Externe din Germania. Și Ovidiu Ganț a promis o inițiativă. Sperăm că se va reuși întoarcerea deciziei de a închide consulatul”, a declarat Siegfried Thiel, redactor cu state vechi la Banater Zeitung.



De-a lungul anilor, Consulatul a promovat relațiile româno-germane cu sprijinul Centrului Cultural German, au creat o strânsă legătură cu Teatrul German de Stat și cu redacțiile televiziuni, radioului și ziarului de limbă germană, precum și cu secțiile de predare în limbă germană a universităților. Au participat la punerea în practică a unor proiecte precum reabilitarea centrului istoric Timişoara, dezvoltarea turismului în „Regiunea Vest” și înființarea școlii agricole de la Voiteg.

Speră să întoarcă decizia

Pentru comunitatea oamenilor de afaceri germani din Banat, vestea a venit ca un trăznet. „Nu sunt fericiţi şi spun că vor protesta. Noi nu putem să intervenim cu nimic. Consulatul a venit şi în ajutorul celor care locuiesc în România, în cazul în care le expiră actele. Vin şi cei aflaţi în concedii şi îşi pierd documentele. Oamenii de afaceri se bazează mult pe consulat. Consulul îi însoţeşte la inaugurări sau lansări, intervine la diferite instituţii să îi ajute. Pe lângă acestea sunt și numeroase activități pe plan cultural și social”, a spus Corina Dan, purtătotul de cuvânt al Consulatului German de la Timişoara.

image

Peter Hochmut, preşedintele Clubului Economic German din Timişoara, speră că nemţii se vor răzgândi cu privire la închiderea consulatului. „E o mare problemă, pentru că a acest consulat a fost un real suport pentru noi. Sunt mulţi investitori germani în zonă. Avem promisiuni pe latură politică şi de la oameni de afaceri din Germania, care vor interveni la Ministerul de Externe. Sunt firme mici şi mijlocii cărora le este mai complicat să îşi rezolve singuri problemele. Apoi, nu e normal să piardă cel puţin o zi pentru a a junge la Sibiu sau Bucureşti”, a declarat Peter Hochmut. Clubul Economic German numără aproximativ 160 de firme cu capital german.

Consulatul German de la Timișoara deservește judeţele Arad, Bihor, Caraș-Severin,Mehedinți, Satu-Mare și Timiş, în care locuiesc aproximativ 31.000 de etnici germani din totalul de 60.000 de etnici germani înregistraţi în România.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite