Mihai Dorneanu, poliţistul care l-a anchetat pe românul cu cea mai mare condamnare pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai vechi poliţişti timişoreni se pensionează. Dorneanu l-a anchetat pe românul care a primit cea mai mare condamnare pentru evaziune. Poliţistul a împlinit ieri 50 de ani, pensionându-se după o carieră în care a primit mai multe medalii şi distincţii. "Nu putem noi să-l premiem câte merite are", spune şeful poliţistului.

PROFIL
Născut: 06.05.1960, Borca, judeţul Neamţ
Studii: Masterat în Drept Comercial
Carieră: ofiţer

Comisarul-şef de la Serviciul Arme, Explozibil şi Substanţe Toxice încheie o carieră lungă în Poliţie, având astăzi 31 de ani şi 19 zile de când a îmbrăcat prima dată haina de miliţian. Dorneanu s-a născut în judeţul Neamţ, într-o zonă minieră, ceea ce l-a şi făcut să urmeze un liceu cu profil minier. A urmat apoi armata, când s-a înscris şi la Scoala de Subofiţeri de Miliţie de la Câmpina.
„În perioada în care eram în armată, un frate al meu a murit în mină. Îmi doream cu tot dinadinsul să reuşesc, pentru a nu mă întoarce la mină”, şi-a amintit Dorneanu. Ironia sorţii a făcut ca după şcoală să fie repartizat ca şi miliţian tot într-o zonă minieră, în Valea Jiului. Acolo a început cu munca cea mai de jos din Miliţie. Fiind la Transporturi Feroviare, trebuia să însoţească trenurile de marfă, să nu se fure din ele. Experienţele palpitante nu au lipsit însă. Poliţistul îşi aminteşte cum într-una din staţii, un grup de ţigani a spart un vagon ca să fure frigidere. „Am tras un foc de avertisment şi l-am imobilizat pe unul dintre ei, iar mai târziu au fost prinşi ceilalţi”, a mai povestit poliţistul.

Pe urmele contrabandiştilor
Tot în Valea Jiului, Dorneanu a avut o experienţă mai puţin plăcută. Pentru că l-a arestat pe un „şpăgar” cu funcţie în biroul de partid, a primit „vot de blam pe linie de partid”. „Era un şef de coloană. Am primit informaţii că pretinde şpagă pentru a angaja oamenii. Aşa era atunci, trebuia să primesc aviz de la primar pentru începerea urmăririi penale. Pe motiv că l-am arestat fără aviz am primit vot de blam pe linie de partid”, îşi aminteşte comisarul-şef. În 1987, Mihai Dorneanu s-a căsătorit şi pentru că soţia era studentă în Timişoara s-au mutat împreună în capitala Banatului. Aici, poliţistul a avansat în funcţia de şef de post la Transporturi Aeriene. De la însoţirea vagoanelor de marfă, Dorneanu a învăţat să fie pe urmele contrabandiştilor.

„Îmi aduc aminte că trebuiau să crească accizele la ţigări de la miezul nopţii. Cu câteva ore înainte au aterizat la Timişoara opt avioane de marfă cu ţigări”, povesteşte poliţistul. Cea mai importantă funcţie a lui Dornenau a fost cea de şef de Serviciul la Poliţia Economică, unde a avut dosare grele printre care al lui Zaher Iskandarani, dar şi a altor grei, printre care al lui Mihai Bulgaru, un contrabandist de alcool care a primit cea mai mare condamnare din România pentru evaziune fiscală, 13 ani de închisoare. Bulgaru îşi savurează însă libertatea după ce a prejudiciat statul cu 30 de miliarde de lei vechi în 1996. „Este dat şi acum în urmărire generală şi internaţională”, a povestit Dorneanu, care din 2002 lucrează la Serviciul de Arme, Explozibil şi Substanţe Toxice al Poliţiei. Comisarul-şef iese la pensie chiar în aceste zile, după ce ieri a împlinit 50 de ani.

Întrebări şi răspunsuri

Cum aţi făcut trecerea de la Transporturi la Economic?
Nu a fost uşor ca de la paza trenului să ajungi să faci bilanţuri contabile de milioane, dar mi-a plăcut să citesc, să fiu bine informat şi am reuşit să mă pun la punct şi să trec prin toate treptele Poliţiei.

Aţi fost atât miliţian cât şi poliţist. Care este diferenţa între Miliţie şi Poliţie?
Diferenţele sunt colosale. Miliţia prin punere în aplicare a legislaţiei încălca frecvent drepturile omului, drepturi care nu erau cunoscute la acea vreme. Acum se manifestă o mare criză de autoritate.

Lucraţi la Serviciul de Arme. Credeţi că ar trebui să fie mai restrictivă legea pentru cei care vor să deţină o armă?
În opinia mea, aş da dreptul ca oricine îndeplineşte condiţiile legii să deţină o armă, dar deţinere înseamnă să o ţină acasă, la domiciliu, nu să meargă cu ea pe stradă.

Ce-i place
„Îmi place vânătoarea. Îmi place muntele şi mă duc oridecâte ori am ocazia. De asemenea, îmi place să lucrez în grădină, dar şi să cunosc legea pe diferite domenii”, a spus poliţistul.

Ce nu-i place
Zgomotul şi gălăgia sunt în capul listei, dar nici oamenii făţarnici nu îi sunt pe plac poliţistului. „Îi detest pe oamenii cu două feţe. Sunt cei mai periculoşi”, a mai spus Dorneanu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite