Horia Colibăşanu a cucerit cel mai periculos vârf de pe muntele morţii din Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 „A fost o zi groaznică. Am pornit de la ora 23.00, din seara de luni, şi am mers extrem de încet până la ora cinci dimineaţa. Am spus că înnebunesc de frig la minus 20 de grade Celsius. Cred că a fost cel mai teribil ger de care am avut parte în toată viaţa mea”, a spus Horia Colibăşanu, imediat după ce a coborât de pe vârf.

NU RATA:

Puştoaică de 15 ani, pe cel mai înalt vârf din Oceania / FOTO

Alpinistul care a plătit tribut muntelui

Expediţia în Himalaya pe vârful Annapurna, de 8.091 de metri, este cea mai mare provocare de care a avut parte Horia Colibăşanu. Ieri dimineaţă, după ce muntele îndărătnic l-a pus la grea încercare, a reuşit să bifeze în lista de reuşite al patrulea urcuş la peste opt mii de metri.

O zi groaznică

 „A fost o zi groaznică. Am pornit de la ora 23.00, din seara de luni, şi am mers extrem de încet până la ora cinci dimineaţa. Am spus că înnebunesc de frig la minus 20 de grade Celsius. Cred că a fost cel mai teribil ger de care am avut parte în toată viaţa mea”, a spus Horia Colibăşanu, imediat după ce a coborât de pe vârf. Ascensiunea spre cel mai înalt punct a început din ultima tabără instalată pe muntele Annapurna, la altitudinea de 7.200 de metri.

De aici, următorii aproximativ 900 de metri i-a parcurs în zece ore, adică 90 de metri pe oră. Partea cea mai dificilă a fost cea mai apropiată de vârf, unde s-a căţărat pe stâncă şi gheaţă. „Am ales ca eu şi doi prieteni din Spania să mergem pe coasta estică a muntelui, pentru că pe traseul stabilit iniţial erau foarte mulţi alpinişti care ne încetineau. Şi aşa am ajuns într-o zonă de stâncă şi gheaţă pe care am urcat-o ca nişte pisici. Am riscat puţin şi nu am mai instalat corzi pe pereţi pentru că pierdeam mult timp. A trebuit să fiu foarte atent”, a mai povestit alpinistul.

La ultima expediţie pe acest munte, Horia şi-a pierdut cel mai bun prieten, pe Inaki Ochoa de Olza, pe care muntele l-a ales, în 2008, ca tribut. Succesul ascensiunii de ieri i-a fost dedicat spaniolului. „Când am ajuns în vârf am scos steagul Navarei, regiune din care era Inaki. O să ajungă poza la toţi prietenii lui şi la familia din Spania”, a spus Horia.

Cel mai bun din România

Preşedintele Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, Bogdan Dudău, a spus că cea de-a patra premieră naţională îl face pe Horia cel mai bun căţărător de altitudine din România.

„Annapurna este cel mai periculos vârf, iar K2, pe care Horia de asemenea l-a urcat, este cel mai dificil. El are deja doi munţi importanţi în palmares, pe lângă alţi optmiari. Îi doresc să ajungă pe toate cele 14 vârfuri de peste opt mii de metri”, a spus Dudău.

Unul la un milion

Preparatorul fizic al echipei „Poli” 2, Mihai Alexandru, cel cu care Horia Colibăşanu s-a pregătit pentru expediţia „Slatina-Annapurna 2010”, a spus că alpinistul este născut pentru acest sport extrem. „Horia are o structură rară, care poate obţine performanţe la înălţime fără să aibă nevoie de oxigen, are o dotare nativă, care, alăturată cu o pregătire fizică, i-a garantat reuşita. Este unul la un milion în această situaţie”, a spus Mihai Alexandru. Rezultatul este şi mai valoros în condiţiile în care alpinismul este un sport care nu beneficiază de susţinere şi de încurajare la nivel naţional.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite