FOTO RoVinHud Wine Show, un festival micuţ, cochet şi cu suflet. Cinci oameni cu dizabilităţi vor scăpa de condiţiile inumane din instituţiile statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luiz Alberto, fondatorul #winelover - cea mai mare comunitate a băutorilor de vin din lume, este la Timişoara FOTO Cristian Tzecu
Luiz Alberto, fondatorul #winelover - cea mai mare comunitate a băutorilor de vin din lume, este la Timişoara FOTO Cristian Tzecu

Întreg profitul obţinut la ediţia din acest an se va investi într-un nou serviciu de dezinstituţuinalizare a persoanelor cu dizabilităţi.

RoVinHud este un festival micuţ dar cochet, construit pe principii simple şi clare – vinueri, crame şi masterclassuri de calitate, responsabilitate socială şi promovarea abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi. 
 

Anul acesta, la evenimentul de la Hotel Timişoara, participă 35 de expozanţi de vin. Au fost pregătite 12 masterclassuri, cu şapte experţi internaţionali. 

„Dorim să oferim din nou iubitorilor de vin o experienţă care să-i facă să aştepte cu nerăbdare ediţia din 2019: cele mai bune vinuri din România şi împrejurimi, masterclassuri de calitate şi certitudinea că din nou vom folosi <profitul> în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi. 

Ca în fiecare an, întreaga echipă, inclusiv experţii internaţionali se implică în mod voluntar atât pentru a sprijini întâlnirea dintre iubitorii de vin şi producători, cât şi pentru a aduce o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi”, a spus Szövérdfi-Szép Zoltán, coordonatorul evenimentului.

RoVinHud Wine Show 2018

Noutatea ediţiei o reprezintă faptul că pentru prima dată în România se va decerna premiul “Vinificatorul anului”. Jurizarea s-a făcut prin nominalizarea de către fiecare vinificator a trei colegi din ţară, pe care aceştia îi consideră cei mai buni. Din toate propunerile se va crea un top cu primii 30, care vor vota primii cinci, iar aceştia din urmă vor alege în unanimitate unul dintre ei.

“Anul acesta a crescut numărul cramelor şi a distribuitorilor la maximul care poate fi găzduit în Sala Viena. Sperăm ca la anul evenimentul să fie organizat într-un spaţiu mai aerisit, în noul centru de evenimente al Hotelului Timişoara. A crescut şi numărul masterclassurilor la 12, dat fiind faptul că anul trecut au fost fost vândute toate biletele şi există o cerere mare pentru acestea”, a mai spus Szövérdfi-Szép Zoltán. 

RoVinHud Wine Show 2018

Dintre cele mai interesante masterclassuri amintim: “Vinurile cu personalitate” - episodul 3 cu Luiz Alberto, fondatorul #winelover - cea mai mare comunitate a băutorilor de vin din lume.  “Vinurile Vulcanice” prezentate de master-sommelierul canadian John Szabo, “Vinurile Europei de Est” cu Caroline Gilby şi “Roseurile Dunării” cu Elizabeth Gabay. 

RoVinHud Wine Show 2018

Nu lipsesc nici şampaniile, vinurile de desert din Tokaj, sherry-uri fabuloase cu singurul ”Certified Sherry Educator” din România - Kormos Zoltán, degustări verticale, masterclass de supertoscane şi Amarone, dar şi de soiuri autohtone româneşti.

RoVinHud Wine Show 2018

Un alt masterclass inedit este dedicat exclusiv producătorilor de vin despre “Cum să vinzi vin în UK”. Informaţii extrem de utile primesc de la Lilla O’Connor & Toronyi Zsuzsa specialiste în domeniu.

Şi anul acesta sunt prezentate ultimele cărţi apărute în materie de viticultură, avându-i alături chiar pe autorii acestora: Caroline Gilby vorbeşte despre “Vinurile Bulgariei, României şi Republicii Moldova”, Elizabeth Gabay despre cartea “Roze - înţelegând revoluţia roz” iar John Szabo va prezenta cartea Vinuri vulcanice - Sare, Cenuşă, Putere”.

RoVinHud Wine Show 2018

„Ca în fiecare an, întreaga echipă, inclusiv experţii internaţionali se implică în mod voluntar atât pentru a sprijini întâlnirea dintre iubitorii de vin şi producători, cât şi pentru a aduce o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi”, explică Szövérdfi-Szép Zoltán.

RoVinHud Wine Show 2018

În România, aproximativ 19.000 de persoane cu dizabilităţi trăiesc în instituţii rezidenţiale de stat, în cele mai inumane condiţii. Abuzurile de toate felurile sunt la ordinea zilei, rezidenţii neavând niciun control asupra propriilor vieţi. 

RoVinHud Wine Show 2018

Din acest motiv întreg profitul obţinut la ediţia din acest an se va investi într-un nou serviciu de dezinstituţuinalizare a persoanelor cu dizabilităţi.

„Pentru că statul român nu prea are de gând să facă nicio schimbare adevărată, am decis ca anul viitor să salvăm cinci oameni din aceste instituţii, iar profitul de anul acesta va fi folosit pentru acest serviciu nou. Ştim, cinci suflete nu aduc primăvara, dar este un început. Iar pentru ei va fi un miracol deoarece din indivizi inutili, segregaţi în vreo clădire în pădure alături de alte sute de persoane, vor deveni parte a comunităţii, oameni utili, ale căror vieţi vor avea un sens. Bineînţeles, va fi doar începutul, dorind să creştem numărul celor salvaţi până când şi statul va vedea că e mai bine pentru toţi dacă oamenii devin cât mai independenţi, trăiesc în comunitate, lucrează şi plătesc taxe”, a mai afirmat Szövérdfi-Szép Zoltán. 
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite