FOTO Noutăţi de pe şantierul centurii Timişoara Sud.  Se văd semnele primului podeţ şi a primului pasaj

FOTO Noutăţi de pe şantierul centurii Timişoara
Sud.  Se văd semnele primului
podeţ şi a primului pasaj

Se lucrează la şoseaua de centură FOTO DRDP Timişoara

Şantierul centurii de sud a Timişoarei începe să devină un furnicar de utilaje şi oameni. Lucrările au început în 12 puncte de pe traseu şi continuă în forţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

DRDP Timişoara vine cu noutăţi de pe şantierul centurii Timişoara Sud. Până acum s-au realizat multiple decopertări ale stratului vegetal pentru a se face culoarul drumului, s-au făcut stabilizări de teren şi se văd semnele primei parcări, a primului podeţ şi a primului pasaj. 

Au fost deschis 12 puncte (şantiere) pe tarseul viitoarei şosele. În şantier se află peste 150 de persoane (muncitori, ingineri topografi, tehnicieni etc.), antreprenorul având la dispoziţie în şantier peste 80 de utilaje. 
 
Dacă anterior, DRDP a anunţată că echipele antreprenorului italian Tirrena Scavi sunt mobilizate în principal în zonele localităţilor Utvin, Moşniţa Nouă şi Ghiroda, săptămâna aceasta s-a reactivat şi frontul de lucru de pe raza comunei Giroc. 
 
La km 11+576 a început forarea pilelor şi coloanele culeei 2. 
 
Traseul şantierului începe de la Utvin. De la km 0+600 a început curăţarea terenului de betoane şi de şinele dezafectate ale unei foste linii CFR, iar câţiva kilometri mai departe continuă decopertarea stratului vegetal, până spre km 5+400 (nodul rutier cu DN 59). De la km 2+820 la km 3+100, s-a realizat stabilizare cu dorosol. 


În zona comunei Moşniţa Nouă, la km 18+177 s-a terminat de betonat ultima pilă, iar echipa s-a mutat la forajele de la Giroc. Pe sectorul km 19+300 - km 20+700 a fost făcută stabilizarea cu dorosol şi s-a lucrat la decopertarea stratului vegetal din zona parcării de scurtă durată de la km 19+870. 
 
La Ghiroda, la km 24+740 (malul canalului Bega) a început amenajarea platformelor pentru podul provizoriu, s-au betonat platformele şi s-a făcut umplutura pentru a stabiliza malurile. 

 
Cercetările arheologice de la situl 5, de pe şantierul variantei de ocolire Timişoara Sud, au fost încheiate, iar echipele Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia s-au mutat la situl 7, aflat la km 4+132 - km 4+500, între Utvin şi DN 59 (Timişoara – Moraviţa). 
 











Citiţi şi:

FOTO Drumarii lucrează cu motoarele turate la centura Sud a Timişoarei. Antreprenorul italian şi-a luat rolul în serios

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: