FOTO Două vinuri din soiul Fetească au fost cele mai bune la Vinvest

FOTO Două vinuri din soiul Fetească au
fost cele mai bune la Vinvest

Cele mai bune vinuri de la Vinvest au fost premiate

Timp de două zile, cei mai buni oenologi din România au analizat un total de o sută de soiuri de vin şi băuturi alcoolice. La Timişoara a avut loc ediţia cu numărul 9 a Concursului National de Vinuri si Bauturi Alcoolice Vinvest. La final, marile medalii de aur au revenit unui vin din soiul Fetească Regală, dar şi unui al doilea vin din soiul Fetească neagră.

Cu ocazia Salonului International de Vinuri Vinvest de la Timisoara, în parteneriat cu ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România) s-a desfăşurat şi cea de a 9-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest Timişoara. Au fost înscrise în competiţie 100 de vinuri dintre cele mai bune din România. Colectivul de oenologi ai ADAR, singura autoritate îndreptăţită să organizeze şi să jurizeze concursuri naţionale iîn domeniu, a decis care sunt câştigătorii acestei ediţii.

Marile medalii de aur au fost adjudecate de o Fetească regală, produsă de Casa de Vinuri Huşi, în zona Huşi, respectiv o Fetească Neagră, produsă de Viile Budureasca, în zona Dealu Mare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: