Emil Florin Grama a dat medicina pe pictură

Emil Florin Grama

Pregătit de tatăl său pentru o carieră în medicină, timişoreanul prin adopţie a preferat arta, iar acum este unul dintre pictorii cunoscuţi ai Banatului.

PROFIL
Născut. 7 iunie 1945 (Târgovişte)
Educaţie. Facultatea de Arte Plastice Bucureşti
Experienţă. Pictor de 33 de ani
Familie. Căsătorit, două fiice, doi nepoţi

După un liceu cu profil real, tânărul Emil Grama a fost trimis de tatăl său în capitală pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină. „Am plecat la Bucureşti să dau la facultate, fără să ştiu că tata îmi pusese pile la decanul Facultăţii de Medicină, care fuses coleg cu el la facultatea din Iaşi. M-am întâlnit cu un prieten vechi, de la Tulcea, Ştefan Găvenea, care venea să dea a treia oară la Arte. Ne-am îmbătat într-o seară ca băieţii care scăpaseră de părinţi şi am făcut un pariu cu el, că dacă dau la Arte Plastice intru din prima”, a povestit pictorul.
„A doua zi m-am înscris la Arte, fără să spun la nimeni. Vorbeam cu familia la telefon, însă locuind acolo la nişte rude, vorbeam foarte scurt, să nu-i pun la cheltuială. Le-am spus doar că m-am înscris la facultate şi că urmează examenele, fără să le spun unde”, şi-a amintit Emil Grama.
Ajutat de sfaturile prietenului său, artistul a trecut toate probele şi a intrat la secţia pictură. „Erau vreo 90 pe şapte locuri la secţia de pictură, iar eu am intrat. Am dat telefon acasă şi le-am spus că am intrat, iar de aici au început problemele. Mama era în culmea fericirii, ea fiind umanistă, în schimb tata n-a vorbit un an cu mine”, a spus pictorul.

Pe urmele soţiei
Instruirea medicală l-a ajutat pe tânărul student Emil Florin Grama. „În primul an, la sistemul osos, profesor era fiul colonelului Popescu, fost director al Spitalului Militar în Timişoara. La examen venea cu oasele într-un sac. Lua osul din sac, îl arunca în sus, îl prindea şi îl băga la loc, apoi ne întreba ce era. Eu le visam pe astea, am luat 10”, a povestit artistul.
După ce a lucrat ca profesor de desen şi caligrafie şi inspector la Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă din Târgovişte, pictorul a ajuns în Banat. „La Timişoara am venit în 1982, datorită soţiei, care era solistă la Opera din Timişoara. Am intrat şi eu, asistent scenograf la secţia de stradă”, a explicat Emil Grama.
Acesta este şi autor, scriitura fiind una dintre pasiunile sale. „Am câteva cărţi publicate. ‘Insmonii de artist’ e o carte de eseuri, cronică de artă şi interviuri. Am publicat şi trei volume de poezii. Ultimul dintre ele l-am scris când am stat la New York, mă plictiseam. De aceea i-am şi pus un titlu kilometric, cum au americanii: «Mânie cu flori de păpădie în fereastră de zgârie-nori». Pentru la anul am în lucru un nou volum, numai de eseuri, care se numeşte ‘Ochiul din umbră’”, a spus pictorul.

Întrebări şi răspunsuri

Când aţi expus pentru prima dată?
Prima expoziţie am avut-o ca student, în 1966, era Salonul Anual al Studenţilor, la Bucureşti. Era o expoziţie de grup, erau lucrări de la studenţi de Arte Plastice din toată ţara, indiferent de secţie, pictură, sculptură, grafică, artă monumentală, textilă, toate.

Ce aţi lucrat înafară de pictură?
După revoluţie am fost o perioadă grafician la Camera de Comerţ şi Industrie, la serviciul lor de expoziţii. Apoi am fost grafician şi tehnoredactor la editura De Vest. Am fost scenograf la Opera Română, apoi Teatrul Maghiar, iar la pensie am ieşit ca scenograf la teatrul de păpuşi Merlin. Multe piese folosesc încă decorurile pictate de mine.

Ce-i place
Emil Grama are aparatamentul ticsit de cărţi, una dintre activităţile preferate fiind lectura. „Îmi place să citesc foarte mult, să călătoresc, să văd locuri noi, să văd lucruri frumoase”, a spus artistul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place prostia, şi mai ales prostia generalizată. Nu-mi place când cineva îmi zâmbeşte fals şi de protocol. Mă supără enorm dezbinarea din cadrul tagmei mele”, a mărturisit Emil Grama.