Cosmin Contra: “Toate golurile mele vor fi dedicate tatălui meu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Contra a câştigat aproape de unul singur meciul cu Politehnica Iaşi, jucat pe  arena “Dan Păltinişanu”. Fostul internaţional a marcat la redebutul pentru Timişoara şi i-a dedicat reuşita părintelui său, dispărut în urmă cu doi ani

Contra nu a mai putut să rabde pe margine chinul coechipierilor săi, care erau conduşi pe tabelă cu 1-0, după golul marcat de Păun. Jucătorii lui Sabău au înotat spre poarta lui Pleşca, însă lipsea un cap limpede, care să le de un impuls. Cosmin Contra s-a agitat tot timpul meciului, a urlat pe cei din teren, alături de Sabău. După pauză, în minutul 53, s-a decis să intre în teren cu riscul unei recidive datorită terenului greu, mai ales că de abia a revenit după accidentarea suferită în cantonamentul din Antalya. Iar de aici a început un alt meci. Meciul lui Contra, care a ridicat cu câteva clase nivelul fotbalului. 

Am vrut ca şi coechipierii mei să vadă că pot să ajut echipa. Mă bucur că a ieşit totul bine. Ieşenii ne-au pus mari probleme. Au demonstrat şi astăzi că vor pune mari probleme în acest retur. Mi-a fost frică de o recidivă, dar era foarte important pentru noi să avem linişte la echipă. Se complicau lucrurile dacă nu am fi obţinut cele trei puncte astăzi. Am cîştigat cu 3-1, dar arbitrul n-a vrut să valideze golul suporterului”, a declarat după partidă Contra.

A revenit pentru mama

Cosmin Contra a demonstrat de ce a jucat în ultimii zece ani la Alaves, AC Milan, Atletico Madrid şi Getafe. A fost acel Contra care a fost declarat jucătorul finalei Cupei UEFA, dintre Alaves şi Liverpool (4-5, după prelungiri). Pentru o clipă a adus o fărâmă din Primera Division. Contra a egalat dintr-un gol fabulous, din lovitură liberă de la peste 20 de metri, după care a ridicat mâinile spre cer. A dedicat golul pentru tatăl său, Vasile Contra, care a murit pe 21 februarie 2008, după o grea  şi lungă suferinţă. “Golul a fost dedicat tatălui meu. Am spus că toate golurile I le voi dedica lui”, a spus Contra.  Tatăl său a fost omul pentru care Contra a revenit la Timişoara în urmă cu cinci ani, pentru a fi alături de el. Acum, a decis vină la “Poli”, chiar şi pentru şase luni, să fie alături mai aproape de mama lui care a rămas singură.

A repetat gestul de la Getafe

În urmă cu doi ani, Contra a jucat pentru Getafe la doar câteva ore după moartea tatălui său. El a marcat atunci un gol şi a fost coautor la alte două, în partida din Cupa UEFA, Getafe – AEK Atena 3-1. După reuşită, dar şi la final, românul a ridicat braţele către cer, semn că golul şi victoria au fost dedicate tatălui său


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite