FOTO Cele mai bune vinuri din România concurează la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva dintre cele mai de succes vinuri româneşti se vor putea mândri cu medalii obţinute la cel mai important concurs de specialitate organizat în ţară. Un număr total de 100 de probe sunt analizate de oenologi de renume timp de două zile, la Timişoara.

Un vin care va avea pe etichetă un sticker care va certifica valoarea adevărată a calităţii muncii depuse într-o cramă şi a calităţii specialistului ce se ocupă de vinificare. Un vin care la raft se va distinge faţă de concurenţă şi care va putea fi remarcat de către consumatori prin imaginea medialiei obţinute la Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice ce are loc la Timişoara în aceste zile. Zece specialişti de primă mână, recunoscuţi pe plan mondial, îşi solicită la maxim simţiul olfactiv, papilele gustative, pentru a alege cel mai bun dintre cele mai bune vinuri în cadrul ediţiei cu numărul nouă al unuia dintre cele mai vechi concursuri de specialitate din România.

Alături de Salonul Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara, an de an se desfăşoară şi concursul. Este apreciat pentru stricteţea analizei depuse de membrii juriului, pentru calitatea competiţiei. Chiar dacă în acest an câţiva mari producători au considerat că nu mai trebuie să ia parte la Vinvest, fiind deja prea bine „înfipţi” pe piaţă, concursul continuă. Iar în acest an vedete sunt vinurile de la cramele mai mici, de dimensiune medie, acolo unde poate cultivarea vinului se face cu mai multă dragoste, iar calitatea produsului finit este mai puţin „industrială”.

Reguli stricte de analiză

Analiza probelor se face după un regulament foarte clar stabilit, valabil la nivel internaţional şi agreat de organizaţiile profesionale din domeniul vinului. Timpul alocat pentru fiecare dintre soiurile prezentate este în medie de 4 minute pentru fiecare probă. „Noutatea în acest an este că vom avea la dispoziţie, în paralel, toate vinurile aduse în concurs. Deci, aceasta înseamnă că vom putea şi compara între ele probele, nu vom face doar analiza individuală”, am aflat de la Petre Badea, oenolog de renume, conducător al juriului.

Concursul se desfăşoară sunb patronajul Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, ai Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole şi al Vinvest. Juriul este format din şapte membri, plus alţi trei specialişti în prezidiu. Fiecare probă de vin poate primi maximum 100 puncte din partea unui jurat. Din cele 7 note se elimină extremele, cea mai mică şi cea mai mare notă, iar din cele 5 rămase se face media aritmetică. Aceasta este nota finală a probei de vin. Fişele de degustare sunt elaborate după modelul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV). În funcţie de punctajul obţinut se acordă medalii de aur, medalii de argint, dar şi marea medalie a concursului.

Vinurile seci, vedetele sezonului

Consumatorul român de vin se rafinează. De la ... Babanul şi vinul de masă cei care apreciază această băutură selectează tot mai mult ce achiziţionează. Deja cunosc ce reprezintă un vin bun şi pot alege între soiurile disponibile.

„Sunt foarte multe vinuri seci înscrise în concurs, este un lucru bun pentru că asta şi e tendinţa mondială pe piaţă. O pondere mai mare vor avea vinurile roşii pentru că sunt mai complexe şi mai interesante. Producătorii care vor obţine punctajul cel mai mare vor orimi medalii de aur sau argint din partea organizatorilor”, a declarat Petre Badea.Toate probele câştigătoare vor fi premiate în cadrul Salonului Vinvest, ce se va deschide vineri şi va fi deschis până duminică. Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă la orele prânzului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite