Cadouri de sărbători pentru copii, în sacoşele colorate de pe „Podul de poveste” FOTO

Cadouri de sărbători pentru copii, în sacoşele colorate de pe „Podul de poveste” FOTO

Podul de poveste din Timişoara

Podul pietonal din Parcul Uzinei, aflat în faţa turbinei electrice, a căpătat într-un timp scurt un aspect de poveste. După ce a fost curăţat, vopsit şi îmbrăcat în “haine” croşetate de voluntari, pasarela se transformă de sărbători în loc de poveste pentru cei mici.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna decembrie, proiectul „Podul de Poveste”, finanţat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara”, se află la final, urmând a fi predat mai departe comunităţii.

GALERIE FOTO

Din dorinţa de a aduce şi mai multă bucurie în această perioadă care precedă sărbătorile de iarnă, echipa „Podului de poveste” fac un apel la colectarea de jucării, dulciuri sau haine care pot fi lăsate în sacoşele colorate prinse cu grijă pe balustrade şi de care să poată beneficia copiii din Timişoara care trec pe pasarelă. 
 
„Vă amintiţi senzaţia din copilărie când găseaţi ceva întâmplător, ceva ce puteaţi lua acasă? Câtă bucurie genera această descoperire? Câtă veselie şi entuziasm? Era o întâlnire cu magia universului, care a pregătit ceva frumos pentru voi. Ei bine, săculeţii vă aşteaptă toată luna decembrie la Podul de Poveste, pentru a-i umple cu cadouri şi a face, astfel, surprize celor mici”, transmite în apelul ei către comunitate iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, artista Livia Mateiaş (foto).

 
 
Aceasta se va afla la Podul de Poveste în ajun de Sfântul Nicolae, duminică, 5 decembrie, începând cu ora 13. 
 
„Mulţumim voluntarilor, participanţilor, organizatorilor şi finanţatorilor pentru oportunitatea de a aduce mai multă frumuseţe şi armonie în Parcul Uzinei. Ca rezultate ale proiectului menţionăm că am curăţat, vopsit şi croşetat podul, transformându-l astfel în Podul de Poveste, un loc în care magia poate să apară când nu te aştepţi”, a mai declarat Livia Mateiaş.

 
 
Proiectul „Podul de Poveste” a debutat în luna iulie 2021 în Parcul Uzinei de Apă, cu workshop-uri de pictură, croşetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaştere şi dezvoltare personală, întâlniri dedicate mişcării şi meditaţiei Qigong. 


 
 
În cadrul proiectului s-au croşetat peste 350 de metri de benzi colorate, iar aproximativ 200 de persoane au învăţat să croşeteze. „Hainele” colorate au fost puse pe barele şi traversele metalice ale podului.  

 
Proiectul „Podul de Poveste” a lăsat ca moştenire un spaţiu mai colorat şi mai prietenos.


VĂ MAI RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:

Voluntarii au revenit la „Podul de Poveste”. Transformarea pasarelei prin bunătatea şi dăruirea oamenilor FOTO

Pasarela pietonală de la Uzina de Apă a fost colorată. Podul, care era plin de rugină, arată acum spectaculos FOTO

Podul de la Uzina de Apă din Timişoara, vopsit într-un mozaic de culori şi îmbrăcat cu materiale croşetate VIDEO

FOTO Uzina care funcţionează de 103 ani în Timişoara: monumentul tehnic va fi inclus în circuitul turistic al oraşului

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările