
Peste 80 de paturi de la Spitalul Judeţean din Timişoara vor fi desfiinţate pentru reducerea costurilor. Cel puţin aceasta este concluzia la care a ajuns subsecretarul de stat Raed Arafat care a venit săptămâna aceasta într-o vizită fulger în urbea de pe Bega.
Reorganizări vor avea loc şi la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde Arafat a ajuns ieri în mare secret.
„A cerut diminuarea cu 140 de paturi, pentru reducerea costurilor, însă l-am convins că nu avem cum, pentru că spitalul nostru deserveşte întreaga regiune. Până la urmă a spus că vor reduce 80”, a declarat Gheorghe Nodiţi, directorul spitalului timişorean. Şeful unităţii medicale din Reşiţa a fost destul de evaziv în ceea ce priveşte vizita lui Arafat şi s-a rezumat la a spune că aceasta “se datorează faptului că se încearcă un fel de reorganizare a sistemului sanitar local şi o eficentizare a servicilor medicale.
Secretarul de stat nu a vrut să facă nici o declaraţie privind motivele pentru care s-a aflat în cele două oraşe.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: