A murit cel mai bătrân fotograf din Timişoara. Karl Szelhegyi-Windberger avea 94 de ani. Povestea unei pasiuni de-o viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karl Szelhegyi-Windberger la expoziţia din 2013 FOTO Ş.Both
Karl Szelhegyi-Windberger la expoziţia din 2013 FOTO Ş.Both

Ziarul german Allgemeine Deutsche Zeitung - ADZ Temeswar , a anunţat în această seară decesul lui Karl Szelhegyi-Windberger, care era decanul de vârstă al fotografilor din Timişoara.

Karl Szelhegyi-Windberger, cunoscut de apropiaţi „Karcsi”, a realizat în 2013 o expoziţie fotografică, la 90 de ani. Pentru că nu mai vede bine, a fost nevoit să renunţe la îndeletnicirea pe care a îmbrăţişat-o de la vârsta de nouă ani. În ultimul an de viaţă, Karl Szelhegyi-Windberger a locuit la Casa de bătrâni „Adam Muller Guttenbrun” din Timişoara. 

Bănăţeanul s-a născut la 14 ianuarie 1923, dintr-o familie de şvabi, la Reşiţa. A început clasa a I-a la Şcoala Evanghelică, iar a venit apoi la Timişoara, la Liceul Piarist. A susţinut examentul de maturitate în 1941. Tot în acel an a mers la Facultatea de Matematică din Cluj, dar din cauza războiului a fost nevoit să se transfere la Timişoara, la Politehnică. Timp de trei ani, a lucrat ca profesor de desen tehnic la Şcoala Profesională de Desen.  

După de-al Doilea Război Mondial a ajuns în Bucureşti, la Institutul de Cinematografie, fiind director de imagine sub comanda renumitului Ion Popescu Gopo. La revenirea în Timişoara, s-a angajat ca fotoreporter la ziarul de limbă maghiară Szabad Szo. 

Karl Szelhegyi Windberger a împlinit 90 de ani


 

De numele lui Karl Szelhegyi-Windberger se leagă întreaga cercetare pe suport foto-video de la Facultatea de Medicină din Timişoara. Şvabului i-a revenit sarcina să pună pe picioare studioul de la “Medicină”, unde a realizat, de-a lungul anilor, numeroase documentare şi filme. 
 

După ce a ieşit la pensie, în 1983, Windberger a decis să îşi continue cariera de fotoreporter la Banater Zeitung, săptămânalul minorităţii germane din zona de Vest. 
 

Karl Szelhegyi Windberger a împlinit 90 de ani

În anul 2003, Karl Szelhegyi-Windberger a primit o medialie de onoare din partea Guvernului German, ca recunoaştere pentru eforturile sale de a promova cultura şi viaţa şvabilor din Banat. În 2009 a fost decorat cu medalia Adam Muller Guttenbrunn, de către Forumul Democrat al Germanilor din Timişoara. 
 

La aniversarea vârstei de 90 de ani, Karl Szelhegyi Windberger a acordat un interviu pentru “Adevărul”, în care a povestit despre viaţa sa: 
 

Decanul de vârstă al fotografilor din Timişoara: secretul de a fura din eternitatea timpului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite