Întrebările de la detectorul de minciuni la care a căzut ucigaşul de la Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La testul cu detectorul de minciuni, Sergiu Florea nu a recunoscut crima
La testul cu detectorul de minciuni, Sergiu Florea nu a recunoscut crima

Studentul ucigaş de la Medicină a spus că nu l-a ucis pe Trifu Schroth, de 65 de ani, judecătorul de stabor ţigănesc, însă aparatul şi psihologul susţin că el a minţit. Sergiu Florea, de doar 20 de ani, studentul care împreună cu iubita sa, Carmen Bejan, este acuzat că a tranşat un bărbat în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, a fost cel care a solicitat cu disperare examinarea poligraf.

Anchetatorii care au fost de acord în cele din urmă cu testarea, care nu este probă în proces, au hotărât să-l supună la proba cu detectorul de minciuni.

După gratii, la 20 de ani
Din cele zece întrebări, Sergiu Florea a minţit la cele mai importante. Toate întrebările au legătură cu momentul în care a fost înjunghiat Trifu Schroth, iar la fiecare dintre cele trei întrebări esenţiale, răspunsurile lui -Sergiu a fost nesincer, cu un comportament simulat. 

„Există trei întrebări la care persoana testată a răspuns nu, dar din reacţiile sale înregistrate a rezultat că nu a spus adevărul. Este vorba despre trei din cele zece întrebări. Tu i-ai băgat cuţitul în inimă lui Trifu Schroth? Tu i-ai cauzat lovitura în inimă lui Trifu Schroth? Tu l-ai înjunghiat de mai multe ori pe Trifu Schroth? Cele trei întrebări sunt similare pentru că aveau menirea să scoată o reacţie exactă, care să poată fi ulterior verificată. Adică răspunsul la prima întrebare să fie analizat şi apoi comparat cu celelalte două. Însă la niciuna dintre cele trei nu s-a dat un răspuns sincer”, se arată în rezultatul medicilor legişti.

Sergiu Florea şi iubita sa, Carmen Bejan, sunt acum în puşcărie şi riscă 20 de ani după gratii, ei fiind judecaţi pentru omor şi profanare de morminte. Următorul termen în proces are loc în 13 ianuarie 2010.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite