Fotbaliştii mureşeni n-au putut stopa eşecul României în faţa Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a pierdut la limită meciul contra ruşilor
România a pierdut la limită meciul contra ruşilor

Naţionala de futsal a României a pierdut la limită, scor 1-2, a doua partidă a turneului de calificare la Campionatul European din 2014, în faţa Rusiei, vicecampioana continentală.

România a început foarte bine jocul şi a deschis scorul după numai 62 de secunde, prin Tony Safar. Avantajul s-a menţinut până în minutul 6, când ruşii egalează prin Sergeev. Ultimul gol al meciului a fost înscris în minutul 11, tot de către Rusia, autor Fukin.

Pe parcursul jocului, echipa noastră a avut o evoluţie foarte bună, ratând câteva ocazii importante de a mai înscrie. Din păcate, ruşii, o echipă experimentată, cu 3 brazilieni naturalizaţi, au păstrat avantajul de un gol.


România a început cu următoarea echipă: Klein Laszlo – Gabriel Dobre, Robert Lupu, Cosmin Gherman, Iuliu Safar. În lot s-au mai aflat: Grigoraş, Iancu – A. Dan, M. Stoica, Răducu, Şotârcă, Al-Ioani, Ignat şi Csoma.

Pentru aceste jocuri, selecţionerul Sito Rivera a convocat nu mai puţin de şapte jucători de la campioana City’us Târgu-Mureş. Cei şapte, respectiv Klein, Iancu, Ignat, Csoma A., Lupu, Gherman şi Mimi Stoica, vor lupta pentru ca ţara noastră să fie prezentă la turneul final din Belgia.

În cealaltă partidă a grupei, Kazakhstan a învins Letonia cu 2-0. Astfel, după 2 zile de jocuri, clasamentul grupei a 3-a de calificare arată astfel:
1.    Rusia        2    2    0    0    7-2    6
2.    România    2    1    0    1    7-4    3
3.    Kazakhstan    2    1    0    1    3-5    3
4.    Letonia        2    0    0    2    2-8    0


În urma acestor rezultate, partida de sâmbătă dintre România şi Kazakhstan a devenit finala pentru locul 2, poziţie care asigură prezenţa la baraj. România are două variante, victoria sau egalul, pentru a termina grupa în urma Rusiei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite