Cum să-ţi protejezi copilul de hipertermie - sfaturile specialiştilor

Cum să-ţi protejezi copilul de hipertermie - sfaturile specialiştilor

Hipertermia la bebelusi FOTO stiridecluj.ro

Câteva grade în plus în termometre, o locuinţă în care e prea cald şi o haină prea groasă îi pot fi fatale unui bebeluş. Medicii specialişti le atrag atenţia părinţilor să-i supravegheze pe micuţi în perioada de vară şi să nu-i lase în maşină nici pentru câteva minute. Hipertermia sau supraîncălzirea corpului este extrem de periculoasă.

Bebeluşii sunt cei mai vulnerabili la hipertermie. Aceştia pot să se supraîncălzească dacă stau prea mult afară sau în maşini, dar şi în camere în care temperaturile sunt ridicate. Se pot deshidrata puternic şi dacă sunt îmbracaţi prea gros!

Primele semne ale hipertermiei

Atunci când copilul este letargic sau obosit, pielea îi devine roşie, este agitat şi însetat, are febră mare, peste 38 de grade Celsius şi respiră greu ar putea suferi de hipertermie.

O stare de somnolenţă, vărsături, după ce a stat cu capul în soare şi o stare de agitaţie pot fi primele simptome care ar trebui să ne atenţioneze şi să sunăm imediat la medic sau să chemăm ambulanţa” spune medicul pediatru Mariana Covrig.

Fiecare secundă contează

Cel mai important este să încercaţi să aduceţi temperatura internă a bebeluşului la normal.

Pentru a scădea temperatura corpului la sugar, şi nu numai, trebuie folosite comprese cu apă rece sau chiar un duş cu apă dezmorţită. Iar odată ce a fost văzut de un medic, se poate începe un tratament medicamentos adecvat”, completează medicul specialist Mariana Covrig.

Timpul este foarte important! Trebuie sa actionaţi cât mai repede, deoarece cu cât trece mai mult timp, cu atât există riscul să-şi piardă cunoştinţa şi să apară complicaţii. Dezbrăcaţi rapid copilul de toate hainele şi aşezaţi-l într-o zona răcoroasă. Dacă este afară, căutaţi umbra sau cea mai apropiată încăpere răcorită cu aer condiţionat. Cât timp aşteptaţi ambulanţa, luaţi un burete şi înmuiaţi-l în apă rece, iar apoi începeţi să-l stergeţi uşor pe tot corpul.

Sezonul de vară impune câteva reguli şi măsuri de precauţie esenţiale în îngrijirea copilului

În primul rând respectaţi orele de ieşit afară. Scoateţi copilul în intervalul orar 8-11 dimineaţa şi după ora 16 şi hidrataţi-l corespunzător” mai spune medicul pediatru M. Covrig

Bebeluşii se supraîncălzesc, mai repede decât adulţii, nu transpiră, iar suprafaţa corpului la copii reţine mai repede căldura. Transpiratia este procesul prin care corpul îşi reglează temperatura. La bebeluşi şi la copii, acest proces nu este complet dezvoltat. Principalele riscuri la care este supus un copil în cazul supraîncălzirii sunt deshidratarea, insolaţia şi iritaţia provocată de căldură.

Nu lăsaţi copilul în maşină, nici măcar pentru câteva minute!

Maşina reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru sănătatea bebeluşului, pe timpul verii. Mulţi părinţi au tendinţa de a lăsa copilul în maşina, timp de câteva minute, fără să-şi dea seama că este suficient pentru a-i pune viaţa în pericol.

Nu îmbrăcaţi copilul prea gros!

Tendinţa românilor este de a-i pune copilului o căciulă în cap, chiar şi când afară sunt 20 de grade. Ba mai mult, unele mămici au tendinţa de a îmbraca bebeluşul prea gros pentru temperatura de afara şi de a-l predispune la iritaţii şi supraîncălzire. Pentru fetiţe este suficientă o rochiţă lărguţă şi lejeră, în timp ce pentru băieţi, un pantalon scurt şi un maiou îi asigură confortul termic necesar.

Din ce trebuie să fie confecţionate hainele copilului

De preferat, hainele copiilor ar trebui să fie confecţionate doar din materiale 100% naturale, astfel încât să-i permită pielii să respire, să absoarbă transpiraţia şi să prevină apariţia iritaţiei provocate de căldură.

Câteva reguli de respectat în zilele caniculare şi nu numai

Aplicarea intensă a cremei sau a loţiunii cu protecţie solară, evitarea ieşirii afară în intervalele orare cu temperaturi caniculare, precum şi creşterea consumului de apă sunt principalele reguli care ar trebui respectate atunci când vrem să prevenim problemele cauzate de căldură.

Gradele din locuinţă şi cum îmbrăcăm copilul mic

De preferat în camera copilului termometrul nu ar trebui să arate mai mult de 19-20, 21 de grade celsius. Dar vara medicii spun că şi o temperatură de 22-23 de grade intră în limita normalului. Deja în mai multe case temperatura creşte în timpul zilei şi chiar şi noaptea la 23, chiar 24 de grade. Un copil prea îmbrăcat se va trezi mai des noaptea şi va fi foarte agitat. Un body cu mânecă lungă sau chiar scurtă este uneori suficient pentru costumaţia bebeluşului.

Păturica este eseţială în orice anotimp la nou-nascuţi. Cea de vară trebuie să fie subţire, din bumbac 100% şi, de preferinţă, cu protecţie solara.

Pălăria de soare, obligatorie!

Pălăria de soare nu trebuie să lipsească într-o zi de vară. Alegeţi pălăriile sau sepcile cu borurile sau cozorocul larg, astfel încat zona gâtului şi faţa să fie perfect protejate de soare. Copilul nu trebuie lăsat niciodată să doarmă cu faţa la soare!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: